Complice: Vânzările către companii au crescut cu 20% pe fondul muncii de acasă

Valoarea medie a inițiativelor de reward și recognition specifice segmentului B2B s-a dublat în primele nouă luni ale anului, arată datele Complice.ro, magazin online de cadouri experiențiale. Vânzările pe acest segment au crescut cu peste 20% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la o pondere de 65% din vânzările totale. Majoritatea instrumentelor accesate de companii au fost online, la distanță (evenimente, premii și cadouri), ca urmare a noului context de muncă remote.
Lidia Neagu - mar, 27 oct. 2020, 11:28
Complice: Vânzările către companii au crescut cu 20% pe fondul muncii de acasă

Evoluția contextului pandemic a confirmat tendința înregistrată în prima jumătate a anului, de a muta cea mai mare parte dintre initiativele dedicate angajaților, clienților și partenerilor în zona online. Astfel, segmentul B2B al Complice.ro reprezintă la finalul lunii septembrie 65% din vânzările înregistrate în această perioadă. Urmare a implementării unor soluții tot mai creative pentru conectarea echipelor care funcționează remote și pentru menținerea legăturilor cu partenerii de afaceri, valoarea medie a comenzii s-a dublat față de perioada similară din 2019, deși numărul acestora a scăzut cu 22% față de același interval.

„Anul acesta am remarcat un interes crescut începând cu luna iulie. Companiile orientate către angajați mizează pe evenimente experiențiale online de grup pentru conectarea echipelor și menținerea engagementului acestora, pe premii experiențiale individuale ca modalitate de reward, dar și pe workshopuri dedicate stării de wellbeing a acestora, pe fondul a mai bine de 6 luni de work from home. Pe de altă parte însă, procesul decizional are o durată mai mare, semn că majoritatea companiilor sunt prudente în alocarea bugetelor”, a declarat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

În această perioadă, de multe ori când au dorit să își recompenseze angajații și/sau partenerii, companiile au apelat la cadouri corporate de tip concept, mizând pe abordări creative care să crească engagementul. Aceste cadouri concept – individuale sau de tip cadouri în cascadă – au fost folosite pentru a înlocui întâlnirile clasice de business. De exemplu cu un virtual lunch, virtual dinner, etc, sau pentru a surprinde și recompensa loialitatea partenerilor de business -au fost trimise cadouri pentru fiecare zi a săptămânii, cadouri pentru momente cheie, survival kit-uri etc.

Atunci când au apelat la experiențe, cel mai mare interes l-au stârnit cocktail party-urile virtuale, cinele festive remote, atelierele online de cooking, sesiunile de coaching individuale sau de echipă, dar și experiențele orientate către părinți, cum ar fi workshopuri cu specialiști în parenting.

Pachetele flexibile de experiențe, noul pariu al Complice.ro pe segmentul rezidențial 

Contextul actual a influențat și decizia de achiziție pe segmentul B2C. Aici s-a înregistrat o scădere de 20% în numărul de comenzi, inclusiv pe fondul restricțiilor care afectează activitatea unora dintre partenerii Complice.ro. Astfel, a crescut rata de adopție a cadourilor experiențiale online, zona experiențelor offline individuale rămânând însă dominantă.

Pe acest fond, Complice.ro a lansat la începutul lunii octombrie o categorie nouă de produse, sub denumirea Flexibox – pachete cu mai multe variante de experiențe dintre care clientul o poate alege pe cea dorită și potrivită.  

„Conceptul de experiențe la alegere era implementat deja în oferta Complice.ro pe segmentul corporate, unde s-a pliat foarte bine pe tipicul clienților-companii, care nu puteau cunoaște în detaliu preferințele fiecărui angajat sau nu aveau date despre cine va câștiga un anumit premiu. Am creat recent trei pachete și pentru segmentul B2C și vedem o rată de adopție foarte bună, datorată flexibilității și facilității alegerii cadoului. Practic, clientul trebuie să decidă doar bugetul, iar destinatarul va decide singur experiența care i se potrivește”, a mai declarat Oana Pascu.

Cele mai accesate experiențe în această perioadă pe segmentul B2C au fost cele care implică adrenalină, cele gourmet (ateliere private online sau offline de cooking, wine tasting etc), ludice (experiențe de realitate virtuală, escape rooms etc), driving pe circuit sau cadouri cu celebrități (mesaje personalizate, întâlniri inspiraționale etc).

Pentru finalul acestui an, Complice.ro estimează că se va menține peste pragul de 100.000 euro cifră de afaceri. Impactul negativ resimțit în trimestrele II și III urmează să fie compensat prin creșterea din primul trimestru și creșterea potențială din sezonul de cadouri (trimestrul IV).

În cei patru ani de când activează pe piața cadourilor experiențiale, Complice.ro a livrat mai mult de 1.000 de experiențe inedite pentru clienți din zona corporate și residential.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut vineri Occidentului să nu minimizeze ameninţările venite din partea......
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină ...