„În acest an, veniturile au înregistrat creşteri puternice, în special datorită categoriilor PC şi tablete. În curând, la începutul anului viitor, vom lansa o nouă categorie, cea de televizoare inteligente, şi pe piaţa din România”, spune Whisky Wangwei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.
Grupul chinez Huawei a generat în primele trei trimestre din 2020 venituri de 671,3 miliarde yuani, în creştere de 9,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar marja de profit net a companiei în această perioadă a fost de 8%, peste aşteptările companiei.
„Chiar şi în contextul actual, Huawei a înregistrat rezultate financiare pozitive în primele trei trimestre ale anului, chiar mai puternice decât cele obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ne bucurăm că reuşim să îndeplinim aşteptările consumatorilor şi să generăm venituri şi mai mari, de la an la an, creşterea fiind de aproximativ 10%”, a subliniat Wangwei.
În viitor, Huawei îşi va valorifica punctele forte în tehnologiile IT&C precum AI, cloud, 5G şi computing, pentru a oferi soluţii bazate pe scenarii, pentru a dezvolta aplicaţii în industrie şi totodată pentru a valorifica reţelele 5G împreună cu partenerii săi.
Produsele şi serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India şi China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei şi include telefoane inteligente, computere şi tablete, dispozitive portabile şi servicii cloud.