Raed Arafat: 368 localităţi au depăşit indicele de 3 cazuri de infectări cu noul coronavirus la mia de locuitori

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, miercuri, că în prezent sunt 368 de localităţi care au depăşit pragul de 3 cazuri de infectări cu noul coronavirus la mia de locuitori în ultimele 14 zile şi cărora li se aplică restricţiile prevăzute.
Economica.net - mie, 28 oct. 2020, 19:44
Raed Arafat: 368 localităţi au depăşit indicele de 3 cazuri de infectări cu noul coronavirus la mia de locuitori

„La acest moment avem 368 de localităţi care au depăşit 3 la mie şi comitetele judeţene au aplicat deja regulile prevăzute în hotărârea de guvern: obligativitatea portului măştii, închiderea unor activităţi, temporar, precum restaurante în interior, cinematografe, trecerea la învăţământul online. (…) Deci, astăzi, faţă de ieri, avem o creştere de 15 localităţi care au depăşit indicele de 3 la mie, cazuri cumulate în 14 zile”, a precizat Arafat în şedinţa de guvern.

El a spus, în privinţa testelor rapide aprobate de Comisia Europeană, că la până la începutul săptămânii viitoare urmează să ajungă în ţară 43.000 de teste pe bază de antigen, menţionând că stocul prevăzut este de un milion de teste.

„Testele rapide pe bază de antigen avem în plan să aducem mai multe pentru a le folosi, cum spunem noi pe linia de front, mai ales în unităţile de primiri urgenţe, ne-ar ajuta să punem diagnosticul rapid pentru cazurile simptomatice şi să le diferenţiem, chiar dacă unele vor trebui ulterior să fie confirmate şi pe testele PCR. Deja primele 43.000 de teste vor ajunge în ţară din fonduri extrabugetare, deci în colaborare cu Crucea Roşie şi mai urmează să introducem stocul strategic. (…) Pentru stocul strategic, pentru prima fază sunt cele 43.000 de teste deja contractate şi urmează să ajungă în România la sfârşitul acestei săptămâni, începutul celeilalte. Pe stocurile strategice am prevăzut un milion de teste”, a adăugat Raed Arafat.

Premierul Ludovic Orban a transmis că aceste teste trebuie folosite şi în şcoli, grădiniţe, căminele de bătrâni.

„Acestea ar trebui să le folosim nu numai în UPU, ci în şcoli, grădiniţe, când apar cazuri simptomatice, eventual, în căminele de vârstnici, căminele cu persoane cu dizabilităţi, în general unde sunt riscuri majore, pentru a-i putea diagnostica, evident, pe simptomatici, nu pe asimptomatici”, a spus Orban.

Orban a susţinut că trebuie luate măsuri şi legat de activitatea de primiri urgenţe.

„Am început să creştem capacitatea de ventilaţie în zonele care sunt mai afectate. De exemplu, în Bucureşti ieri am distribuit ventilatoare suplimentare la Pantelimon, Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca. Mai mult decât atât, am amplasat două posturi medicale avansate care permit extinderea capacităţii de observare a pacienţilor la Pantelimon şi la Spitalul Universitar. Acestea sunt măsuri pe care putem să le replicăm şi în alte zone dacă se cere. Capacitatea de ventilaţie ne ajută să asistăm pacienţii până îi internăm în secţiile de ATI”, a mai precizat Raed Arafat.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...