Top 5 investigaţii medicale necesare pentru o viaţă sănătoasă

Cu toții știm că sportul și dieta echilibrată, bogată în fructe și legume, sunt principalele recomandări atunci când vorbim despre o calitate bună a vieții. Sunt oare acestea suficiente pentru a ne asigura că organismul nostru este cu adevărat sănătos? Ei bine, vizitele regulate la medic și investigațiile uzuale ne ajută să fim siguri că avem cu adevărat o viață sănătoasă. În ziua de astăzi există o mulțime de investigații medicale, fiecare având un rol specific și un scop bine definit, cu toate acestea există anumite investigații pe care medicii le recomandă în fiecare an. Haideți să aflăm împreună care sunt cele 5 investigații anuale pe care nu trebuie să le neglijăm.
Economica.net - joi, 29 oct. 2020, 13:24
Top 5 investigaţii medicale necesare pentru o viaţă sănătoasă

1. Controlul stomatologic 

Vizitele regulate la stomatolog te vor ajuta să afli din timp dacă suferi de anumite afecțiuni orale deoarece, de cele mai multe ori, acestea nu provoacă simptome atunci când debutează. Medicii stomatologi ne explică pe larg faptul că radiografiile dentare reprezintă o metodă simplă și sigură prin care putem depista afecțiunile orale ce nu pot fi observate cu ochiul liber. Astfel, cu ajutorul vizitelor regulate la medicul stomatolog vei putea afla cât de sănătoasă este dantura ta și dacă este cazul să începi anumite tratamente.

Controalele stomatologice periodice sunt recomandate la fiecare 6 luni sau chiar mai devreme, în funcție de recomandarea medicului. În cadrul acestora nu doar că vei putea vedea cât de sănătoși sunt dinții tăi, ci vei avea parte și de o igienizare profesională a danturii. Aceasta poate să cuprindă un detartraj, un periaj profesional și o tehnică numită air-flow, adică o curățare în profunzime cu ajutorul unei soluții de apă și bicarbonat de sodiu. Igienizarea profesională are rolul de a îndepărta tartrul și placa bacteriană, principalii factori ai apariției afecțiunilor dentare, de pe suprafața dinților și din zonele greu accesibile periuței dentare. Dacă a trecut mai mult de un an de la ultima vizită la medicul tău stomatolog, atunci îți recomandăm să îți faci o programare deoarece cu cât afecțiunile dentare sunt depistate mai devreme, cu atât tratamentele sunt mai simple și mai puțin costisitoare.

 

2. Analizele de sânge

Investigațiile medicale ce constau în analize de sânge pot fi foarte specifice, rezultatele fiind un real ajutor pentru diagnosticarea corectă în cazul unor afecțiuni grave ale organismului. Tocmai pentru că există o gamă complexă de analize de sânge, cele uzuale, a căror repetare este necesară în fiecare an, trebuie să fie recomandate de către medicul de familie. Indiferent de vârstă și de sex, cel mai indicat este ca analizele de sânge repetate periodic să fie recomandate de către medicul de familie, pe baza istoricului medical, deoarece medicul de familie este cel care urmărește evoluția celor mai importanți factori de risc, luând în calcul antecedentele familiale și stilul de viață.

După un simplu control la medicul de familie și o discuție deschisă în care îi vei spune dacă te-ai confruntat la un moment dat cu un anumit disconfort, ți se va recomanda un set de analize de sânge uzuale ce ajută la depistarea celor mai des întâlnite probleme de sănătate. De exemplu, ți se poate recomanda o hemoleucogramă, o analiză de sânge de bază care oferă informații despre eritorocite, leucocite și așa mai departe. În funcție de rezultatele analizei se pot identifica numeroase boli precum: anemii, infecții și alergii.

 

3. Controlul cardiologic

Conform Centers of Disease Control and Prevention problemele de la nivelul inimii reprezintă factori majori de risc atât pentru bărbați, cât și pentru femei, indiferent de rasă sau etnie. Astfel, controlul cardiologic anual este extrem de important pentru sănătatea organismului, având în vedere că o simplă electrocardiogramă poate ajuta la diagnosticarea imediată a posibilelor afecțiuni.

Controlul cardiologic anual este și mai important dacă te afli într-una din categoriile de risc, și anume: dacă suferi de boli precum hipertensiunea arterială sau diabet zaharat, dacă ești supraponderal, dacă fumezi și chiar dacă ai în familie persoane care suferă de boli cardiovasculare.

 

4. Examenul oftalmologic

Durerile de cap inexplicabile și lăcrimarea ochilor atunci când te aștepți mai puțin pot fi simptome ale unor probleme oftalmologice. Examenul oftalmologic anual este recomandat atât persoanelor care poartă ochelari de vedere, cât și celor care nu consideră că suferă de anumite probleme cu vederea. Testele oftalmologice detaliate pot depista, pe lângă clasicele probleme de vedere, debutul unei cataracte sau a altor probleme și afecțiuni strict oculare. De exemplu, unele probleme de la nivelul ochilor pot indica probleme precum diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială.

 

5. Examenul dermatologic

Medicii recomandă controlul dermatologic periodic deoarece pielea este un organ ce se modifică permananet. De asemenea, multe dintre rolurile îndeplinite de piele sunt vitale deoarece aceasta este ,,granița” dintre lumea exterioară și mediul interior al organismului. Astfel, examenul dermatologic anual are o deosebită importanță pentru sănătatea organismului. În cadrul unui control dermatologic medicul verifică starea actuală a sănătății pielii și, în același timp, detectează eventualele semnele ale unor posibile afecțiuni.

Fie că vorbim despre afecțiunile stomatologice sau cele dermatologice este foarte important să reținem faptul că atunci când acestea sunt depistate la timp cu ajutorul investigațiilor medicale anuale, ele se pot trata mult mai ușor și se pot opri din evoluție astfel încât să nu ducă la probleme grave de sănătate.

Sursa poză: Pexels.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...