Circa două treimi dintre companiile din CEE susţin că digitalizarea este o prioritate – sondaj

Aproape două treimi (65%) dintre companiile din Europa Centrală şi de Est (CEE) ce activează în diferite industrii confirmă că digitalizarea este o prioritate în realizarea obiectivelor imediate, precum reducerea costurilor, creşterea productivităţii şi a competitivităţii, relevă datele unui sondaj realizat de compania internaţională de avocatură CMS.
Economica.net - mar, 03 nov. 2020, 11:23
Circa două treimi dintre companiile din CEE susţin că digitalizarea este o prioritate - sondaj

Pe fondul crizei COVID-19, 38% dintre respondenţi au finalizat sau au iniţiat noi proiecte de digitalizare, în timp ce 45% spun că pandemia a servit la accelerarea proiectelor deja aflate în desfăşurare.

De asemenea, majoritatea (92%) companiilor consideră că pandemia va accelera schimbările digitale viitoare în afacerile lor şi aproape două treimi (65%) anticipează o creştere a bugetelor IT de anul viitor, pentru a sprijini digitalizarea.

La polul opus, doar 6% dintre companii şi-au întârziat proiectele digitale din cauza pandemiei.

Potrivit sondajului CMS, puţin peste jumătate (58%) dintre respondenţi au declarat că utilizează deja soluţii de Inteligenţă Artificială (AI), în timp ce 83% planifică investiţii pe acest segment.

În acelaşi context, 86% din totalul celor chestionaţi sunt îngrijoraţi de posibile probleme privind răspunderea juridică, iar şase din zece companii sunt preocupate sau foarte preocupate de riscurile de securitate. „În prezent, doar 4% dintre respondenţi consideră că AI este supra-reglementată, în timp ce peste jumătate (60%) ar dori să fie puse în aplicare mai multe îndrumări şi reglementări privind AI”, arată datele sondajului de specialitate.

Conform sursei citate, 80% dintre companii consideră că datele sunt extrem de importante, trei sferturi fie investind în prezent în analiza datelor (62%), fie planificând să investească în viitorul apropiat (12%).

Pe de altă parte, 1% dintre cei chestionaţi afirmă că nu consideră etica parte integrantă în modul în care îşi desfăşoară activitatea. Protejarea datelor, luarea în considerare a costului uman şi luarea deciziilor cu privire la valorile mărcii sunt probleme etice pe care aproape toţi respondenţii (98%) sunt de acord că fac parte din orientările şi politicile lor corporative actuale.

Sondajul CMS CEE Digital Horizons a fost realizat în lunile iulie şi august ale acestui an, pe un eşantion de aproape 100 de companii ale căror operaţiuni cuprind 18 ţări din regiunea CEE: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina.

Înfiinţată în anul 1999, CMS este o organizaţie integrată, multi-jurisdicţională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanţă juridică şi fiscală, cu peste 70 de birouri în 40 de ţări şi mai mult de 4.800 de avocaţi.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...