Iohannis: Experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor

Experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor parlamentare din decembrie, din cauza pandemiei COVID-19, a afirmat marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 03 nov. 2020, 16:06
Iohannis: Experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor

El a dat, în acest context, exemplul alegerilor prezidenţiale din SUA, care au loc marţi.

„În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor. Putem să vedem şi în lume ce se întâmplă. Chiar astăzi, după cum am spus, au loc alegeri în Statele Unite ale Americii, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, din păcate, decât am avut situaţia în România”, a spus şeful statului.

Iohannis a afirmat că evoluţia pandemiei trebuie văzută în ansamblu.

„Nu putem să ne legăm de un anumit număr, ci trebuie să vedem evoluţia în întreg şi să luăm acele măsuri care permit controlul extinderii pandemiei şi atunci cu siguranţă şi alegerile vor fi posibile”, a punctat Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...