Guvernul polonez a introdus noi restricții împotriva extinderii pandemiei, țara aflându-se la un pas de lockdown

Polonia va introduce începând de sâmbătă noi restricţii menite să încetinească transmiterea noului coronavirus şi se află la un pas de un nou lockdown la nivel naţional, a anunţat miercuri la o conferinţă de presă premierul Mateusz Morawiecki, citat de agenţiile Reuters şi DPA, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 04 nov. 2020, 15:16
Guvernul polonez a introdus noi restricții împotriva extinderii pandemiei, țara aflându-se la un pas de lockdown

Elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 9 ani vor trece la învăţământul online, măsură deja în vigoare pentru cei cu vârste mai mari. Magazinele din malluri vor fi închise, cu excepţia magazinelor alimentare, a farmaciilor şi altor servicii. Hotelurile pot primi numai persoane care călătoresc în scop profesional. Cinematografele, teatrele şi galeriile de artă se închid. Noile restricţii vor fi în vigoare cel puţin până pe 29 noiembrie.

Dacă aceste măsuri nu dau rezultate, „într-o săptămână sau zece zile vom avea o carantină la nivel naţional, care va fi foarte severă”, a avertizat premierul Morawiecki.

Polonia, ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, a raportat pentru ultimele 24 de ore 24.692 de noi cazuri de COVID-19 şi 373 de decese.

Potrivit presei, sistemul medical polonez se apropie de limită. Guvernul a închis deja barurile şi restaurantele şi a îndemnat populaţia vârstnică să rămână în case.

Polonia este marcată de aproape două săptămâni şi de proteste antiguvernamentale în urma unei decizii a Curţii Constituţionale ce restricţionează dreptul la avort, oricum foarte limitat. În timp ce guvernul condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) afirmă că aceste manifestaţii vor creşte şi mai mult numărul infectărilor, protestatarii spun că executivul încearcă să pună pe seama lor propriul său eşec în gestionarea pandemiei.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...