E oficial: Austriecii de la Porr Construct se vor ocupa de Podul Grădiștea de pe calea ferată București – Giurgiu

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor informează că în urma licitației derulate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA oferta depusă de PORR CONSTRUCT, în valoare de 472.049.303,77 lei fără TVA, a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție lucrări pentru Modernizarea liniei CF București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră”, Lot 1: ˮRedeschiderea circulației feroviare pe pod peste râul Argeș, între Vidra și Comanaˮ.
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 11:07
E oficial: Austriecii de la Porr Construct se vor ocupa de Podul Grădiștea de pe calea ferată București - Giurgiu
Reprezentanții MT menționează că, obiectivul general al investiției Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră, Lot 1: ˮRedeschiderea circulației feroviare pe pod peste râul Argeș, între Vidra și Comanaˮ, prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare, în conformitate cu legislația și reglementările tehnice în vigoare, între stațiile Vidra și Comana (inclusiv stația Comana), de la km 18+180 (capătul Y al stației Vidra), până la km 30+200 (capătul Y al stației Comana) și următoarele poduri de cale ferată:
 
– pod CF km 23+607 peste râul Argeş, între Haltele Vidra şi Grădiștea, care asigură supratraversarea căii ferate peste râul Argeș. În zona râului Argeş, traversarea va fi asigurată printr-o suprastructură de cale simplă, tip grindă cu zăbrele, cu deschideri de 70m+145m+70m, cuvă de balast. Pe malul stâng al Argeşului (direcţia Bucuresti) se vor executa viaducte de acces cu 8 deschideri de 30 m, iar pe malul drept (direcţia Giurgiu) se vor executa viaducte de acces cu 23 deschideri de 30 m şi 3 deschideri de 33 m.
 
– pod km 18+265 peste râul Sabar. Noul tablier va avea deschiderea de 45 m.
 
– pod km 18+402 peste râul Sabar. Noul tablier va avea deschiderea de 45 m
 
– pod km 28+375 peste râul Neajlov. Noul tablier va avea deschiderea de 70 m.
 
Sursa de finanțare a acestui obiectiv este asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
 
Amintim că în aprilie 2020 CFR SA a primit o singură ofertă la licitația pentru refacerea Podului de la Grădiștea și redeschiderea circulației feroviare pe linia directă București – Giurgiu. Aceasta a fost depusă de către austriecii de la Porr. Printre subcontractanții săi pentru acest proiect se numără IMSAT, Siemens Mobility, Baicons Impex, EPC Consultanță de Mediu și Muzeul Olteniei Craiova.
 
Valoarea estimată a contractului era de 459 de milioane de lei, fără TVA, finanțarea pentru acesta fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
 
Durata contractului va fi de 91 de luni, din care: 6 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări, o lună pentru verificarea și aprobarea la plată a lucrărilor și a testelor si minim 60 luni perioada de garanție, conform datelor din SEAP.
 
Podul de la Grădiştea s-a prăbuşit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia au fost amânate mai mulţi ani din cauza lipsei fondurilor. Lipsa acestuia lungeşte semnificativ distanţa pe cale ferată dintre Bucureşti şi Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle.
 
Linia feroviară Bucureşti – Giurgiu este prima linie de cale ferată din Principatele Române, care a împlinit 150 de ani pe 31 octombrie 2019.
Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...