Inspecția Muncii a dat publicității ghidul pe care trebuie să-l urmeze angajatorii ai căror salariați vor lucra de acasă

Inspecţia Muncii a publicat vineri un ghid în care explică procedura pe care angajatorii trebuie să o urmeze pentru introducerea în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REGES/REVISAL) a actelor acelor angajaţi pe care îi trec în regim de muncă la domiciliu, telemuncă sau prin aplicarea un program individualizat de muncă, potrivit unui comunicat al instituţiei, relatează Agerpres.
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 16:56
Inspecția Muncii a dat publicității ghidul pe care trebuie să-l urmeze angajatorii ai căror salariați vor lucra de acasă

În ceea ce priveşte stabilirea unor programe individualizate de muncă, ˜prin decizia unilaterală a angajatorului personalul trebuie să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea, la o diferenţă de cel puţin două ore. „Acest fapt implică doar modificarea programului de lucru, nu a unei clauze din contractul individual de muncă şi, prin urmare, nu se transmite în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor”, se menţionează în ghidul publicat de Inspecţia Muncii.

Referitor la munca la domiciliu, „contractul de muncă la domiciliu se înregistrează în REGES/REVISAL”, se precizează în document.

Ghidul conţine şi instrucţiuni despre modificarea în REGES/REVISAL a unui contract individual de muncă aflat în derulare în contract de muncă la domiciliu.

La capitolul „Munca în regim de telemuncă”, documentul emis de Inspecţia Muncii include instrucţiuni despre modificarea în REGES/REVISAL a unui contract individual de muncă aflat în derulare în contract individual de muncă cu clauză de telemuncă.

De asemenea, ghidul include precizări despre înregistrarea şi transmiterea în REGES/REVISAL a încetării clauzei de telemuncă, dar şi instrucţiuni despre înregistrarea unui contract nou cu clauză de telemuncă.

Ghidul a fost publicat pe site-ul Inspecţiei Muncii, potrivit comunicatului instituţiei.

Inspecţia Muncii a publicat ghidul în urma adoptării de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a Hotărârii nr. 52 din 5 noiembrie, care prevede, la articolul 2: „În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin două ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii”.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...