Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 131,143 miliarde de lei, în perioada 2 – 6 noiembrie, de la 127,016 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 150,803 milioane de lei, faţă de 244,067 milioane de lei, în perioada 26 – 30 octombrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 2 noiembrie, când s-au consemnat 39,169 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 4 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 23,885 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 29,718 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 7,14%. În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 19,492 milioane lei şi o creştere de 2,33% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Romgaz, cu tranzacţii de 18,579 milioane de lei (6,41%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Bittnet Systems (+12,57%), Conted (+10,57%) şi Romcarbon (+9,79%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile COS Târgovişte, care au înregistrat un declin de 14,56%, urmate de cele ale Grupul Industrial Electrocontact (-11,11%) şi Turism Felix (-6,51%).