Peste jumătate dintre maşinile „verzi” vândute la nivel mondial au fost achiziţionate de europeni, în T3

Mai mult de jumătate (54%) dintre maşinile hibride şi electrice vândute la nivel global în trimestrul al treilea au fost cumpărate de consumatorii din Europa, urmaţi de cei din China - cu 30%, şi din SUA - cu 16%, relevă raportul "E-Mobility Sales Q4", realizat de departamentul de strategie al PwC.
Economica.net - mar, 10 nov. 2020, 09:20
Peste jumătate dintre maşinile

Conform datelor publicate marţi, primele cinci pieţe ale Uniunii Europene (Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie) au înregistrat cea mai rapidă creştere, de 146%, de la intrarea în carantină în primul trimestru şi până în prezent, cu până la 579.000 înmatriculări noi consemnate doar în trimestrul al treilea.

De asemenea, vânzările de maşini hibride plug in au crescut cu peste 400% în Franţa şi Germania, în timp ce vânzările de vehicule electrice s-au dublat în toate cele cinci ţări. Cota totală de piaţă a vehiculelor electrice pentru aceste pieţe se situează la 19%.

Potrivit raportului de specialitate, cumpărătorii din China preferă, în majoritate, maşinile electrice, comparativ cu cei din Europa şi SUA, care aleg hibridele. În China, vânzările de vehicule electrice înregistrate în cel de-al treilea trimestru al anului s-au situat la 395.000 de unităţi, în creştere cu 49% comparativ cu perioada similară din 2019.

În acelaşi interval, în SUA au fost vândute 216.000 de maşini „verzi” noi, cu 8% mai multe, reiese din cercetarea PwC.

Statistica oficială arată că, în Europa, au fost vândute 711.000 vehicule electrice şi hibride, în trimestrul III din 2020, cu 128% mai multe decât în aceeaşi perioadă din anul precedent. Cele mai mari vânzări s-au înregistrat la vehiculele hibride, respectiv 386.000 de unităţi (+97%), urmate de cele electrice (BEV) – cu 179.000 de unităţi (+121%), şi de cele hibrid plug-in (PHEV) – cu 146.000 de unităţi (+316%).

Raportul „E-Mobility Sales Q4” face parte din seria de rapoarte „Digital Auto Report 2020” realizate de Strategy& despre industria auto.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări, cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...