Brexit: UE şi Regatul Unit vor rata probabil termenul de 15 noiembrie pentru încheierea negocierilor

Regatul Unit şi Uniunea Europeană probabil vor rata termenul stabilit pentru jumătatea lunii noiembrie pentru ajungerea la un acord comercial post-Brexit, întrucât discuţiile de la Londra pentru depăşirea blocajului actual sunt de aşteptat să continue până la finalul săptămânii, au anunţat surse europene şi britanice, citate de Reuters.
Economica.net - mie, 11 nov. 2020, 11:09
Brexit: UE şi Regatul Unit vor rata probabil termenul de 15 noiembrie pentru încheierea negocierilor

Astfel, la reuniunea lor săptămânală ce are loc miercuri la Bruxelles, ambasadorilor celor 27 de state membre ale UE nu le va fi prezentată încă situaţia actualizată a tratativelor cu Londra, acest lucru urmând să se întâmple pe 18 noiembrie, potrivit unui diplomat european.

Totuşi, ca un semn al eforturilor celor două părţi de a ajunge la un acord, este de aşteptat ca negociatorii să prezinte un text de compromis la jumătatea săptămânii viitoare.

”Adevăratul termen-limită este finalul săptămânii viitoare”, a declarat un alt diplomat european apropiat dosarului Brexit. Informaţia a fost confirmată şi de un diplomat de la Londra.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

În prezent ţara se află într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special cea comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În absenţa unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...