Nissan se aşteaptă la pierderi anuale de 3,23 miliarde de dolari, din cauza pandemiei

Nissan Motor Co Ltd a revizuit prognoza privind pierderile operaţionale din actualul an financiar la 340 miliarde de yeni (3,23 miliarde de dolari), faţă de estimarea anterioară de 470 miliarde de yeni, în timp ce analiştii se aşteaptă la 335 miliarde de yeni, pe fondul restructurării drastice a afacerilor, transmit Kyodo şi Reuters.
Economica.net - joi, 12 nov. 2020, 10:33
Nissan se aşteaptă la pierderi anuale de 3,23 miliarde de dolari, din cauza pandemiei

Al treilea producător auto nipon a înregistrat în trimestrul trei din 2020 pierderi operaţionale de 4,83 miliarde de yeni, mult sub estimările analiştilor, de 80,6 miliarde de yeni, în urma declinului vânzărilor, cauzat de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19). În perioada similară din 2019, Nissan a raportat un profit de 30 miliarde de yeni.

Nissan, partenerul de alianţă al Renault, a îmbunătăţit estimările privind vânzările anuale globale la 4,165 milioane de vehicule, faţă de prognoza precedentă, ce indica 4,13 milioane de unităţi, dar încă sub nivelul din 2019. Dar veniturile în anul fiscal care ar urma să se încheie la 31 martie 2021 ar urma să scadă cu 19,6%.

În exerciţiul fiscal încheiat la 31 martie 2020, Nissan a înregistrat pierderi de 671,22 miliarde yeni (6,27 miliarde de dolari), acestea fiind primele sale pierderi anuale din ultimii 11 ani, în contextul în care mai mulţi ani de expansiune agresivă urmată de fostul director general Carlos Ghosn au afectat profitabilitatea grupului auto nipon, la care s-a adăugat şi pandemia de coronavirus care şi-a pus amprenta pe vânzările globale de autovehicule.

„Pentru a limita extinderea pandemiei, compania a suspendat producţia la fabricile din întreaga lume. Între timp, uzinele Nissan şi-au reluat operaţiunile, dar gradul de utilizare este redus, în urma declinului vânzărilor. Performanţele companiei continuă să fie afectate de mediul de afaceri dificil”, se arată într-un comunicat al producătorului auto nipon.

Pentru a reveni pe profit, Nissan a decis recent să elimine sute de locuri de muncă la uzina sa din Sunderland (Marea Britanie) şi să îşi închidă fabrica din Barcelona (Spania). De asemenea, Nissan vrea să se bazeze pe alianţa sa cu Renault şi Mitsubishi Motors, a cărui nouă strategie vizează în principal revenirea pe profit.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, pentru a include programele de subvenţii ale UE, precum şi cele din......
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...