Corecţii de până la 10% ale tarifelor RCA ar putea avea loc până la finalul anului. Unele firme au modificat deja prețurile, în sus

Prețurile RCA au crescut deja cu 3-5% și ar putea suferi o corecție de până la 10% până la finalul anului, în condițiile în care prețurile precepute de service-uri pentru ora de manoperă au crescut masiv în ultima perioadă. Controalele pe care ASF le-a efectuat la cei doi mari jucători din domeniu, care adună peste 75% din piață, vor avea același efect, în condițiile în care Autoritatea le-a impus celor doi, City Insurance și Euroins, inclusiv măsuri privind recalcularea rezervelor și a tarifelor.
Gabriela Ţinteanu - lun, 16 nov. 2020, 19:38
Corecţii de până la 10% ale tarifelor RCA ar putea avea loc până la finalul anului. Unele firme au modificat deja prețurile, în sus

Pentru perioada următoare, gândiţi-vă foarte serios unde va faceţi asigurarea de răspundere civilă auto (RCA)! În piaţă există deja vagi mişcări de preţ, după amenzile aplicate de ASF la Euroins şi City Asigurări. Săptămâna trecută, Grawe Asigurări a anuţat şi ea o majorare de preţ. În schimb, Generali Asigurări a anunţat că mai are ceva calcule de făcut, după care preţul poliţelor RCA ar putea să scadă, în funcţie de evenimentele din ultimele 30 de zile ale conducătorului auto.

AICI un material exclusiv ECONOMICA.NET despre mișcările de prețuri începute în ultimele săptămâni

De unde vin fluctuaţiile de preţ? Principalul motiv este inflația daunalității, mai precis a costurilor pe care service-urile le impun firmelor de asigurare. Ora de manoperă a crescut masiv în ultima perioadă, iar firmele de asigurare, chiar și cele care doresc cu orice preț cotă de piață, vor fi forțate să facă ajustări, pentru a nu adânci gaura generată de RCA, și așa un produs care per ansamblul pieței aduce pierderi.

Doar perioada de izolare de la începutul anului, însoțită firesc de  reducerea numărului de accidente, a făcut ca RCA să fie ușor profitabil, însă revenirea la activitatea normală a readus rata combinată (adică raportul dintre daunele plătite plus cheltuieli și primele brute subscrise)  în zona supraunitară indicând pierderi. În plus, controalele pe care ASF lea desfășurat la City Insurance și Euroins, firme care controlează împreună 75% din piață, s-au lăsat inclusiv cu măsuri care cer reevaluarea rezervelor sau chiar direct recalcularea tarifelor. Cum rezervele cresc și din reevaluare, dar și natural, din creșterea costurilor cu reparațiile, urmează o majorare de tarife.

Mai departe, orice mișcare făcută de cele două va fi urmată de mișcări de același sens, în restul pieței, în condițiile în care ceilalți asigurători nu doresc, în general, să se încarce cu prea mult RCA, din motivele expuse mai sus.

În condiţiile în care ASF a recomandat  reevaluarea modului de constituire a rezervelor tehnice şi unor asigurători cu mai puţine reclamaţii de neplată a daunelor decât City şi Euroins, gen Omniasig sau chiar Allianz, reevaluările se vor rostogoli în cuantumul preţului poliţei RCA.

Scumpirile deja au început, efectul fiind în jur de 3% – 5% deocamdată, dar el poate urca până la 10% în decembrie, conform estimărilor unor jucători din piaţa de RCA. Cu toate acestea, vorbim de corecţii marginale de preţ deoarece tarifele RCA sunt oricum mici.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...