Mihai Marcu: Analizăm oportunitatea unirii forţelor cu mai mulţi jucători, inclusiv din zona farma

"Avem activ programul de achiziţii şi analizăm, în prezent, oportunitatea unirii forţelor cu mai mulți jucători, inclusiv din zona farma care, credem noi, că va avea un aport important la revenirea economică și menținerea sănătății populației în anii care urmează. De asemenea, ne îndreptăm atenția și spre proiecte ce țin de zona de prevenție, cercetare și digitalizare", a spus Mihai Marcu, președintele și CEO-ul MedLife Group, cel mai mare jucător din piața serviciilor medicale private din țară. Marcu a mai anunţat vineri, 13 noiembrie, că proiectul de investiţii în MedLife Medical Park merge înainte.
Cristina Şomănescu - vin, 13 nov. 2020, 07:23
Mihai Marcu: Analizăm oportunitatea unirii forţelor cu mai mulţi jucători, inclusiv din zona farma

Sistemul Medical MedLife a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2020 o cifră de afaceri consolidată în valoare de 770,8 milioane de lei, cu 8,4% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2019.
„Cifrele arată bine, ne turăm din nou motoarele, structurăm planuri noi de business, reactivăm programul de achiziții și, nu în ultimul rând, dezvoltăm proiecte noi ce țin de tehnologizare și cercetare”, a declarat Mihai Marcu.

Cifra de afaceri a grupului MedLife a crescut cu 47% în trimestrul al treilea din 2020 faţă de trimestrul al doilea din acest an, spun oficialii grupului, într-un comunicat remis Economica.net.
Cele mai mari creşteri le-au avut afacerile generate de laboratoarele grupului (cu 85% în trimestrul al III-lea faţă de nivelul din trimestrul al doilea), spitalele (cu 64% în acelaşi interval), urmate de divizia de stomatologie prin reţeaua Dent Estet.

„Chiar dacă pandemia va continua, acum eforturile noastre, ale tuturor, capătă și mai multă putere, odată cu anunțarea primului vaccin anti-Covid. Vom fi în linia întâi în continuare, exprimându-ne deja disponibilitatea către Ministerul Sănătăţii pentru a facilita distribuirea vaccinului și, implicit, accesul la vaccinare în rândul populației, în măsura în care se va considera necesar, prin rețeaua noastră de peste 150 de centre de recoltare distribuite la nivel național. În paralel, ne dorim să continuăm investițiile, să ne extindem, având la dispoziție noua majorare a creditului, în valoare de 20 de milioane euro, la care se adaugă lichidități importante generate de diviziile noastre de business, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea mai multor proiecte privind recuperarea pacienților post Covid-19, și nu numai. În plus, avem activ programul de achiziții și analizăm, în prezent, oportunitatea unirii forțelor cu mai mulți jucători, inclusiv din zona farma care, credem noi, că va avea un aport important la revenirea economică și menținerea sănătății populației în anii care urmează. De asemenea, ne îndreptăm atenția și spre proiecte ce țin de zona de prevenție, cercetare și digitalizare”, a mai spus Mihai Marcu.

MedLife Medical Park merge înainte

Detaliile acestei investiţii au fost anunţate de Economica.net în ianuarie.

MedLife vrea să dezvolte centrul MedLife Medical Park, în București, care va avea 1.000 de paturi, opt clădiri în sistem pavilionar și o suprafață construită totală de aproximativ 50.000 de metri pătrați. În prima etapă vor fi deschise o hyperclinică, un centru de inovație și cercetare, săli de kinetoterapie și recuperare medicală, două restaurante, un centru de imagistică și radioterapie, farmacie, magazin de alimente bio. În a doua etapă, aflată în faza studiului de fezabilitate, compania va construi Institutul Oncologic MedLife.

„Totodată, vom continua, gradual, lucrările la dezvoltarea proiectului MedLife Medical Park, care are potențialul de a deveni în perioada următoare cel mai complex proiect medical din România din ultimii 30 de ani. Noile investiții și achiziții vor fi atent calibrate în funcție de evoluția pandemiei”, a conchis Mihai Marcu.

Citeşte şi: MedLife construiește cel mai mare centru medical privat din țară, MedLife Medical Park, care va avea 1.000 de paturi și opt clădiri în București

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din ţara noastră. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate. Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare ″M″.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...