Afaceri în creştere pentru Digi Communication în primele nouă luni, la peste 950 milioane de euro

Veniturile grupului Digi Communications au înregistrat o creștere cu 8,7% în primele noă luni comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent de la 874,6 milioane de euro la 950,6 milioane de euro. De asemenea, EBITDA ajustată în primele nouă luni a fost de 353 milioane de euro (inclusiv IFRS 16), înregistrând o creștere de 8% faţă de perioada precedentă.
Lidia Neagu - vin, 13 nov. 2020, 09:29
Afaceri în creştere pentru Digi Communication în primele nouă luni, la peste 950 milioane de euro

„În ansamblu, Grupul Digi a obținut o performanță solidă în decursul celor nouă luni și în al treilea trimestru al anului 2020, în ciuda incertitudinilor generate de situația privind sănătatea publică. Deși impredictibilitatea a fost principala caracteristică a activității economice pe toate piețele în care este prezent grupul, operațiunile Digi pe aceste piețe au reușit să ofere rezultate excelente, ca o confirmare a nevoii în creștere de servicii de conectivitate, în toate sectoarele publice, în timpul pandemiei”, arată compania într-un comunicat de presă.

Motorul de creștere la nivel de grup pentru segmentul serviciilor fixe, atingând un nivel record al majorării numărului de unități generatoare de venituri (RGU) pentru serviciul pay-tv (în creștere cu 15%) și serviciile de internet fix (în creștere cu 17%).

Grupul a obţinut o creștere cu 12% a numărului de RGU, până la 17,7 milioane de la 15,8 milioane, la 30 septembrie 2019. Astfel, numărul de servicii pe principalele segmente au ajuns la 5,6 milioane RGU (pay-tv), respectiv 4,1 milioane RGU (internet fix). Serviciile de comunicații mobile au atins 6,2 milioane RGU.

„Primele 9 luni din 2020 au arătat capacitatea companiei și a echipelor noastre de a gestiona riscurile și dificultățile într-o perioadă imprevizibilă, concentrându-ne pe proiecte și obiective majore. Având în vedere importanța serviciilor de comunicații electronice în timpul perioadei de carantină, am continuat să dezvoltăm rețelele și am investit în soluții tehnologice pentru a furniza servicii de o calitate constant optimizată. Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea și loialitatea arătate. Actuala bază de clienți este o dovadă a calității excepționale a serviciilor Digi. Suntem încântați că, în ultimele 12 luni, am adăugat aproape 2 milioane de servicii noi în portofoliul nostru”, a declarat Serghei Bulgac, Chief Executive Officer (CEO) al Digi Communications N.V.

Operațiunile pe piața din România au continuat să fie în trimestrul al treilea principalul generator de venituri în cadrul grupului (62% din totalul veniturilor), de servicii (71% din totalul RGU) și cu o contribuție semnificativă la EBITDA consolidată (76% din totalul EBITDA). Segmentul serviciilor fixe a înregistrat o creștere remarcabilă în T3 2020 comparativ cu T3 2019 (+ 15% RGU cu plată și + 17 % RGU internet).

În ceea ce privește segmentul comunicațiilor mobile, Digi și-a menținut poziția de lider ca destinație de portabilitate. Global, în ultimele 9 luni, rețeaua Digi Mobil a portat 266.661 de numere de telefonie mobilă, iar în T3 a înregistrat cel mai mare număr de numere portate – 100.018, în evoluție cu 29% față de aceeași perioadă a anului 2019 (77.436 de numere de telefonie portate în T3 din 2019).

În septembrie 2020, 46% din portabilitatea numerelor de telefonie mobilă a fost direcționată către Digi Mobil.

În Ungaria, Digi Kft. a continuat, în timpul verii, activitatea sa dublă, atât în domeniul serviciilor de comunicații electronice fixe, cât și în privința extinderii serviciilor mobile. La nivelul operațiunilor pe segmentul serviciilor fixe, filiala grupului a îmbunătățit continuu rețelele existente, atât ale Digi, cât și ale Invitel, furnizând servicii prin infrastructură de fibră optică (FTTH) direct în casele clienților. 

Pe segmentul serviciilor de voce și date mobile, Digi este puternic implicat în dezvoltarea continuă a rețelei, extinzându-și acoperirea și utilizând soluții tehnologice de ultimă generație pentru a îmbunătăți calitatea și densitatea rețelei existente. Serviciul Digi Mobil a devenit accesibil în peste 650 de așezări și a atins o acoperire de 70% din populație, în decurs de un an și jumătate de la lansarea serviciului în mai 2019.

Digi Spania a reușit, în T3, să depășească pragul de 2,2 milioane RGU pentru serviciile de voce și date mobile, majorându-și contribuția la veniturile Grupului, care a ajuns să reprezinte 22% din totalul veniturilor Grupului și la EBITDA (13% din EBITDA consolidat al Grupului).

Filiala spaniolă a anunțat noi progrese în extinderea rețelei sale de servicii de comunicații electronice fixe și și-a menținut poziția pe segmentul portabilității mobile. Digi Spania a reconfirmat, de asemenea, tendința ascendentă, înregistrând din iulie până în septembrie peste 39.000 de numere de telefonie mobilă portate.

„În septembrie, am continuat tendința pozitivă, fiind pentru a treia lună consecutivă liderul pieței portabilității mobile din Spania. Acest lucru demonstrează că utilizatorii noștri apreciază atât produsele și serviciile Digi, cât și eforturile noastre continue de a le îmbunătăți calitatea”,a declarat Marius Vărzaru, director general Digi Spania.

În Italia, a patra piață în care Grupul Digi are operațiuni, ca MVNO (Mobile Virtual Network Operator), echipele s-au concentrat pe diversificarea ofertelor către clienți și creșterea calitativă a serviciilor. Digi Italia a înregistrat un număr de 253.000 RGU la 30 septembrie 2020, comparativ cu 227.000 RGU la 30 septembrie 2019. Sucursala a continuat să-și îmbogățească portofoliul de servicii, adresat în principal diasporei românești din Italia, dar și populației locale.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...