Germania va extinde programul de ajutoare de stat acordate librăriilor și editurilor, pentru a le ajuta să reziste în criză

Guvernul german a anunţat vineri că va extinde ajutoarele acordate librăriilor şi editurilor, în cadrul unui program de susţinere a sectorului cultural, astfel încât acesta să se poată adapta la noua realitate impusă de pandemia de coronavirus, relatează EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 13 nov. 2020, 14:54
Germania va extinde programul de ajutoare de stat acordate librăriilor și editurilor, pentru a le ajuta să reziste în criză

După o primă evaluare a programului de sprijin lansat în septembrie şi având în vedere că întregul sector suferă impactul pandemiei, guvernul a decis „să extindă considerabil” limita pentru a putea opta la ajutoare pentru cei care au avut o cifră de afaceri în 2019 cuprinsă între 2 milioane şi 10 milioane de euro.

Astfel ajutoarele vor putea ajunge nu doar la librăriile mici, ci şi la cele medii, notează guvernul într-un comunicat.

„Librăriile sunt un loc de întâlnire care invită la schimburi culturale şi la dezbatere intelectuală. Acest lucru le transformă în importante centre de reînnoire intelectuală, cu atât mai mult în aceste vremuri de criză”, a subliniat ministrul german al Culturii, Monika Grütters.

Este motivul pentru care guvernul a decis acum să sprijine şi librăriile mai mari „pentru a putea răspunde la consecinţele pandemiei şi a se poziţiona cu privire la viitor”, a spus Monika Grütters.

Cu aceste ajutoare va fi posibilă ameliorarea digitalizării distribuţiei spre exemplu prin achiziţionarea de programe informatice şi echipamente pentru a optimiza prezenţa digitală. În cazul editurilor, ajutoarele vor permite acoperirea costurilor interne de producţie şi servicii.

Termenul pentru depunerea cererilor pentru aceste ajutoare a fost prelungit până la 31 ianuarie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...