Noul Smart Monitor lansat de Samsung va fi disponibil pe piață românească începând din decembrie

Compania Samsung Electronics Co. a anunțat luni prin intermediul unui comunicat disponibilitatea globală a noului său model de monitor Smart cu ecran inovator de tip „do-it-all”, care reunește o suită de funcții fără precedent pentru muncă, educație și divertisment, toate pe un singur ecran. 
Economica.net - lun, 16 nov. 2020, 14:33
Noul Smart Monitor lansat de Samsung va fi disponibil pe piață românească începând din decembrie

Proiectat pentru a răspunde noilor nevoi ale utilizatorilor, care acum lucrează, învață și consumă conținut de divertisment direct de acasă, monitorul Samsung Smart este simplu de conectat la mobil și PC, oferă funcții pentru munca de acasă și școala la distanță, precum și un Smart Hub integrat, un centru de divertisment cuprinzător, similar cu platforma Smart TV prezentă pe televizoarele Samsung.

„În întreaga lume, munca, educația și divertismentul s-au transformat în activități desfășurate strict în incinta locuinței. Cu această nouă normalitate, nu este de mirare faptul că majoritatea indicatorilor arată o creștere a activităților digitale și mulți își regândesc utilizarea tehnologiei în spațiul de acasă. Noul nostru Smart Monitor reprezintă răspunsul centrat pe această cerere. Acum utilizatorii nu vor mai fi nevoiți să-și aleagă un anumit ecran pentru o singură întrebuințare, deoarece acest display reunește totul”, a declarat Hyesung Ha, Senior Vice President of Visual Display Business de la Samsung Electronics.

Noul Smart Monitor Samsung oferă numeroase opțiuni de conectivitate atât pentru PC-uri, cât și pentru smartphone-uri. Utilizatorii își pot conecta dispozitivele mobile personale printr-o simplă atingere, folosind Tap View, App Casting sau Apple AirPlay 2. Pentru o experiență completă pe desktop, prin utilizarea unui dispozitiv mobil, utilizatorii se pot conecta la monitor cu Samsung DeX.

Pentru munca de acasă și școala la distanță, display-ul operează aplicații Microsoft Office 365 fără conexiune la PC datorită Wi-Fi-ului încorporat, permițând utilizatorilor să vizualizeze, să editeze și să salveze documente în cloud direct de pe monitor. Accesul de la distanță le permite, de asemenea, utilizatorilor să acceseze wireless și de la distanță fișiere de pe un computer sau să vizualizeze conținut de pe laptop, indiferent dacă acesta este situat în altă parte a casei sau la birou. Portul USB Type-C oferă printr-o singură conexiune date, afișare și alimentare – până la 65W, menținând zona din jurul monitorului liberă. Mai multe porturi USB și Bluetooth 4.2 permit o versatilitate suplimentară a conexiunii, în timp ce display-ul este echipat un difuzor încorporat pe două canale.

În timpul programului de lucru, display-ul funcționează și pe post de hub complet de divertisment, cu posibilitatea de a face stream de conținut prin intermediul Smart Hub-ului Samsung. Magazinul de aplicații al monitorului le permite utilizatorilor să-și transfere conținutul preferat, precum Netflix, HBO și YouTube , chiar și fără o conexiune la un computer sau dispozitiv mobil. Conținutul poate fi accesat cu ușurință cu ajutorul telecomenzii acestuia, care include tastele rapide ale serviciului de streaming. Display-ul poate fi controlat și prin voce datorită integrării serviciului de asistență Bixby.

Smart Monitor prezintă, de asemenea, o tehnologie concepută pentru a face ca experiența de vizualizare să fie mai confortabilă. Funcția Adaptive Picture optimizează calitatea imaginii în funcție de orice mediu de vizionare, ajustând automat luminozitatea și temperatura culorii raportate la condițiile camerei. Acest lucru asigură cea mai confortabilă experiență de vizionare în orice mediu, reducând oboseala ochilor chiar și după o utilizare îndelungată. De asemenea, monitorul este echipat și cu modul eye-saver pentru a reduce lumina albastră.

Monitorul este disponibil în două modele de la lansare. M7 permite o rezoluție Ultra-High Definition (UHD) în 32inci, în timp ce M5 permite o rezoluție Full HD (FHD) în opțiunile de 32inci și 27inci.

Smart Monitor Samsung va fi disponibil în România începând cu luna decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...