Burduja, Ministerul Finanţelor: România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar

România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar, însă Guvernul nu intenţionează să crească taxele sau să impună unele noi, soluţia fiind creşterea gradului de colectare, a declarat, marţi, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Economica.net - mar, 17 nov. 2020, 09:48
Burduja, Ministerul Finanţelor: România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punct de vedere fiscal-bugetar

El a participat la conferinţa online „Petrolul în Noua Economie”, organizată de România Durabilă şi EM360.

Burduja s-a referit la întârzierea investiţiilor în zăcămintele de gaze din Marea Neagră şi la faptul că unele companii se retrag din România, ca urmare a lipsei de predictibilitate a legislaţiei.

„România are acum şansa să se aşeze, să avem patru ani de stabilitate, de construcţie, pentru că altfel nu se pot face astfel de investiţii. Din punctul de vedere al cadrului fiscal din România, vă confirm ceea ce au spus şi premierul, şi ministrul de Finanţe: nu vizăm noi taxe şi impozite anul viitor, ci un cadru prietenos cu mediul de business şi predictibil, stabil”, a precizat oficialul ministerial.

Acesta consideră că este cel mai bun moment pentru un consens între toţi factorii implicaţi.

„Este cel mai bun moment şi este vital să se ajungă la un consens tehnic, la soluţii comune, dincolo de subiectele electorale şi de o agravare a discursului public, inclusiv prin exploatarea unor evenimente nefericite. Chiar e momentul să ne aşezăm cu toţii la masă şi fac un apel către toţi colegii inclusiv din mediul privat şi societatea civilă”, a continuat Burduja.

El a precizat că nici anul viitor situaţia României nu va fi cea mai bună.

„În mod evident, România nu va avea nici anul viitor o situaţie uşoară din punctul de vedere al situaţiei fiscal-bugetare. Şi pe acest an ne chinuim să păstrăm deficitul într-o marjă rezonabilă, să nu avem probleme cu agenţiile de rating, cu investitorii internaţionali. Anul viitor avem nevoie de soluţii pe zona de colectare. Dacă ne propunem un sistem stabil de taxe şi impozite, unde nu le creştem, trebuie să ne gândim la creşterea bazei”, a mai spus secretarul de stat.

În opinia sa, soluţia stă în creşterea nivelului de colectare a taxelor.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat recent că necesarul de finanţare pentru anul acesta este de 138 miliarde de lei, din care 50 de miliarde de lei reprezintă împrumuturi din trecut.

După primele nouă luni din 2020, deficitul bugetar este de 6,36% din PIB, în condiţiile în care ţinta pentru întregul an este de 8,6% din PIB.

Potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europene, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la 10,3% din PIB în 2020,şi să ajungă la 11,3% din PIB în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...