Nicuşor Dan: Soluţia de principiu agreată cu ministrul Cîţu este să facem curăţenie în finanţele Municipalităţii

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că două dintre problemele cu care se confruntă Primăria Municipiului Bucureşti constau în prioritizarea achitării datoriilor şi lipsa de încredere, din partea sistemului financiar, în vederea cofinanţării unor lucrări de investiţii.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 11:13
Nicuşor Dan: Soluţia de principiu agreată cu ministrul Cîţu este să facem curăţenie în finanţele Municipalităţii

„În ceea ce priveşte partea financiară, am găsit la momentul în care am venit în Primărie în conturi 4 milioane de lei. 80 de milioane popriri pe conturi şi nu a fost evident, în jur de 10 noiembrie, să plătim salariile, dar le-am plătit pentru Primărie şi administraţiile din subordine. Datoriile curente ale primăriei şi ale instituţiilor din subordine sunt de 3 miliarde de lei, şi de aici vin două probleme. Una: e o uriaşă energie consumată de toată lumea, să vedem ce putem să plătim mai întâi, ca să nu rămânem fără bani. A doua problemă, care e şi mai importantă: că nu există încredere din partea sistemului financiar pentru Primăria Capitalei, pentru a cofinanţa marile lucrări de investiţii pe care vrem să le începem de la anul”, a arătat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei.

El a menţionat că soluţia de principiu agreată cu ministrul Finanţelor este aceea de a face „curăţenie în finanţele Municipalităţii”, prezentând un buget realist pe 2021 şi recunoscând toate datoriile acumulate.

„Soluţia de principiu pe care am agreat-o cu ministrul Finanţelor este să facem curăţenie în finanţele Municipalităţii, adică să avem un buget realist începând cu 2021, să recunoaştem toate datoriile, inclusiv cele ale companiilor din subordine, în special ale Termoenergetica şi ale STB, şi să ieşim cu situaţia financiară curată şi cu aceste datorii recunoscute, pentru a fi – împreună cu Ministerul Finanţelor – refinanţate de către sistemul financiar”, a menţionat Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV AG a anunţat că Rusia va stopa livrările de sâmbătă, transmite Bloomberg....
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Schimbările din piața auto au adus multe vești neplăcute pentru toți membrii săi, fie ca sunt producători, fie ca ...
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură, într-un an în care seceta a calamitat producția agricolă ...
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă anul acesta cadourile se cumpără preponderent din economii
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă ...
Anul acesta, cadourile de Crăciun se cumpără cu fondurile din economii (53% dintre respondenți), nu cu bani împrumutați ...