CE: Nu se impune aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv a României

Comisia Europeană consideră că, momentan, nu trebuie luată nicio decizie cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv a României, în contextul incertitudinilor mari determinate de pandemia de coronavirus, informează Executivul comunitar.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 11:18
CE: Nu se impune aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv a României

CE a prezentat miercuri pachetul de toamnă pentru politica economică, care include şi o comunicare privind situaţia fiscală din România.

Comisia reaminteşte că, începând din aprilie 2020, România face obiectul procedurii de deficit excesiv (PDE), ca urmare a încălcării în 2019 a pragului privind deficitul prevăzut în tratat.

Autorităţile române şi-au prezentat în septembrie raportul cu privire la acţiunile adoptate ca urmare a recomandării, iar raportul arată spre o deteriorare a finanţelor publice în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.

În prognozele sale de toamnă, Comisia estimează că deficitul României va trece de 10% din PIB în 2020 şi va continua să crească în anii următori.

„Având în vedere gradul ridicat de incertitudine care persistă în contextul pandemiei de coronavirus, Comisia consideră că, în acest moment, nu trebuie luată nicio decizie cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv a României”, subliniază Comisia Europeană.

Executivul comunitar precizează că va reexamina situaţia bugetară a României în primăvara anului 2021 şi va lua măsurile necesare, în cadrul procedurii de deficit excesiv, la acel moment, dacă va considera oportun.

Acesta este al doilea pas din ciclul semestrului european 2021, care a început în septembrie, odată cu publicarea strategiei anuale privind creşterea durabilă, având ca nucleu conceptul de sustenabilitate competitivă. Strategia anuală privind creşterea durabilă a furnizat totodată orientări strategice statelor membre pentru elaborarea planurilor lor de redresare şi rezilienţă şi a precizat modul în care Mecanismul de redresare şi rezilienţă (Recovery and Resilience Facility – RFR) se conjugă cu semestrul european. Pachetul prezentat miercuri are la bază previziunile economice din toamna anului 2020, elaborate într-un context de mare incertitudine, conform cărora, din cauza şocului economic provocat de pandemia de coronavirus, în 2022 producţia din zona euro şi din UE în ansamblu va rămâne sub nivelul anterior pandemiei.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare.

„Bazat pe execuţia pe care am văzut-o până acum, Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară, pentru anul 2020, cu un deficit bugetar de 9,1% din Produsul Intern Brut, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% pentru acest an”, a spus Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...