CEC Bank a înregistrat în primele 9 luni un profit net de 274,2 milioane de lei

CEC Bank a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 274,2 milioane de lei, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 23 nov. 2020, 10:46
CEC Bank a înregistrat în primele 9 luni un profit net de 274,2 milioane de lei

Profitul la nouă luni, conform rezultatelor preliminare neauditate, este peste nivelul bugetat şi contribuie la consolidarea băncii: rata fondurilor proprii totale este de 24,91%, semnificativ peste nivelul cerinţei globale de capital (OCR), în timp ce lichiditatea imediată este la un nivel confortabil, de 44,31%, situându-se cu mult peste limita minimă de 35% stabilită conform reglementărilor interne, asociata unui profil de risc scăzut, subliniază reprezentanţii băncii.

„Evoluţia rezultatelor CEC Bank este încurajatoare, în contextul unui mediu caracterizat de incertitudine şi un nivel redus al dobânzilor. Am reuşit să creştem în toate zonele de activitate şi continuăm să implementăm strategia de modernizare a băncii. CEC Bank îşi adaptează modelul de business, urmărind digitalizarea serviciilor şi diversificarea surselor de venit, prin creşterea ponderii veniturilor din comisioane şi operaţiuni”, a declarat Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank.

Rezultatul a fost afectat în principal de majorarea cheltuielilor nete cu provizioanele aferente creditelor, până la nivelul de 221,4 milioane lei la sfârşitul lunii septembrie 2020 (cu 110 milioane lei peste nivelul din perioada similară din 2019), precum şi de ajustările nete negative, în valoare de circa 43 de milioane de lei, generate de modificările clauzelor contractuale în vigoare, în special ca urmare a modificării condiţiilor contractuale prin amânarea la plata a ratelor de credit. În contextul economic actual, banca estimează că şi în ultima parte a anului va înregistra o majorare a provizioanelor aferente creditelor.

CEC Bank a înregistrat venituri nete din dobânzi în valoare de 832,3 milioane de lei, nivel apropiat de cel din perioada similară a anului trecut, într-un context caracterizat de reducerea dobânzilor. Pe piaţa interbancară, media ratelor ROBOR la 3 luni a scăzut de la 3,16% în primele nouă luni din 2019, la 2,49% în perioada ianuarie-septembrie 2020. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, ajungând la 190,9 milioane de lei, pe fondul creşterii volumului de operaţiuni.

Activele totale ale CEC Bank au urcat la 37,5 miliarde de lei, cu un plus de peste 14% de la începutul anului. Portofoliul de credite acordate clientelei, la valoare brută s-a majorat cu circa 9%, cu ritmuri de creştere aproximativ egale pe segmentele persoane fizice şi companii. În cazul companiilor, împrumuturile acordate în cadrul programelor guvernamentale au înregistrat cea mai mare creştere (+762,6 milioane de lei), programul IMM Invest jucând un rol esenţial. CEC Bank a primit până în prezent peste 4.600 de solicitări în cadrul acestui program, din care peste 1.200 au fost aprobate, iar alte 1.500 sunt în diferite etape de analiză. Pe segmentul persoanelor fizice, cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul creditelor pentru locuinţe (23%), soldul acestora crescând cu circa 420 de milioane de lei de la începutul anului.

Depozitele atrase de la clienţi au crescut cu circa 12% de la începutul anului, la 31,1 miliarde de lei. Pe segmentul persoanelor fizice, creşterea a fost de 8,3%, iar pe segmentul segmentul persoanelor juridice, de peste 23%.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 36 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2020.

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...