Comisia Europeană plănuiește să implementeze politici care să ducă la o ieftinire a medicamentelor generice

Comisia Europeană vrea să faciliteze accesul pacienţilor la medicamente generice mai ieftine, o măsură care ar putea afecta serios veniturile marilor companii farmaceutice, arată un proiect de document european consultat de Reuters, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 23 nov. 2020, 16:59
Comisia Europeană plănuiește să implementeze politici care să ducă la o ieftinire a medicamentelor generice

Executivul comunitar îşi va prezent strategia în sectorul medicamentelor într-un document ce urmează să fie publicat marţi, obiectivul fiind să facă medicamentele mai accesibile şi să împiedice reapariţia problemelor de aprovizionare înregistrate în prima fază a pandemiei de Covid-19 din primăvară.

„Comisia va lua în considerare politici ţintite care sprijină o mai mare competiţie din partea medicamentelor generice şi biosimilare”, susţine documentul consultat de Reuters.

Versiunile generice sunt copii mai ieftine ale produselor farmaceutice originale. Ele pot intra pe piaţă după expirarea patentului care protejează produsele originale şi conţin aceeaşi substanţă activă, îndeplinind exact aceleaşi criterii în timpul dezvoltării, producţiei şi evaluării de siguranţă, având aceeaşi calitate, siguranţă şi eficienţă ca produsele originale.

Propunerea Executivului comunitar este că normele europene antitrust se vor aplica mai strict pentru a opri companiile farmaceutice deţinătoare de licenţe să „împiedice intrarea sau avansul unor medicamente mai accesibile din partea competitorilor generici sau biosimilari”, susţine Reuters.

Printre posibilele acţiuni ale UE, aşteptate în 2022, se numără eliminarea barierelor care întârzie intrarea medicamentelor generice pe piaţă, creşterea gradului de adoptare de către sistemele de sănătate şi prevederi mai clare pentru derularea testelor cu privire la produsele patentate pentru a sprijini cererile de autorizare pentru marketingul versiunilor generice.

De asemenea, Comisia va anunţa că stimulentele şi obligaţiile pentru producătorii farmaceutici ar putea revizuite, până în 2022, în ideea de a le lega mai strâns de cerinţele pentru o distribuţie mai largă şi o competiţie sporită. Acest lucru ar putea impune producătorilor de medicamente să îşi pună la dispoziţie medicamentelor lor patentate în toate cele 27 de state membre UE, în caz contrar riscând să le fie impusă o perioadă mai scurtă de timp în care vor avea drepturi de proprietate intelectuală. De multe ori, ţările mici nu sunt pe radarul marilor producători de medicamente pentru că aceste pieţe sunt mai puţin profitabile.

Printre medicamentele pentru care există probleme de aprovizionare în blocul comunitar se regăsesc antibioticele şi medicamentele pentru copiii care suferă de afecţiuni rare. Comisia estimează că 95% din cele pentru peste 7.000 de afecţiuni rare cunoscute nu au tratament până la acest moment.

Problemele în aprovizionarea cu medicamente a blocului comunitar au fost agravate în prima fază a pandemiei de coronavirus, pe fondul interdicţiilor la export şi altor restricţii comerciale, iar atunci când India a limitat exportul de paracetamol, analgezicul a dispărut temporar de pe rafturile farmaciilor din multe state UE.

Documentul consultat de Reuters susţine că măsurile care vor fi introduse în 2022 vor creşte „autonomia strategică” a UE, inclusiv prin notificări

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...