Olandezii care dețin depozitul Eurocooling din Sectorul 2 ar putea construi un proiect rezidențial cu 1.200 de apartamente

Investitorii olandezi care controlează centrul logistic Eurocooling din estul Bucureștiului au depus o cerere de aprobare a unui PUZ pentru dezvoltarea unui proiect rezidențial pe platforma pe care își desfășoară activitatea, poate motivați de faptul că pe platformele logistice învecinate sunt pregătite o serie de investiții imobiliare majore.  Complexul Eurocooling Center de pe bulevardul Andronache ocupă un teren de 4,3 hectare pe care a funcționat în trecut Întreprinderea Arta Mobilei București și are 23.000 mp de hale de depozitare.
Răzvan Zamfir - mar, 24 nov. 2020, 19:29
Olandezii care dețin depozitul Eurocooling din Sectorul 2 ar putea construi un proiect rezidențial cu 1.200 de apartamente

Centrul logistic din Colentina este deținut de un grup de investitori olandezi, prntre care se află Dirk-Jente Lyckle Kuipers (50 de ani), care mai are o participație de 40% și în compania brașoveană Primo Cezar, unul dintre cei mai mari proprietari de bovine din România, afacere deținută alături de familia Florescu. 

Deși afacerea cu depozite funcționează bine, fiind într-o creștere constantă a veniturilor obținute din chirii în ultimii șase ani, olandezii au planificat construcția unui ansamblu rezidențial cu șapte blocuri de până la 12 etaje, cu o înălțime maximă de 45 de metri și circa 1.200 de apartamente.

Citește și: Închiderea HORECA redresează balanța comercială cu carne de porc. Producătorii sunt afectați de prețurile mici și blocaje. La raft, prețul crește

De altfel, opiniile din piață susțin că planul are un scop informativ, și nu vizează o dezvoltare viitoare, dar decizia investitorilor de a testa piața imobiliară apare la scurt timp după ce trei vecini ai depozitelor pe care le dețin în Colentina au inițiat proiecte similare, dar pandemia și cererea crescută de depozite aflate în orașe s-ar putea să anuleze intențiile olandezilor, iar spațiile de depozitare ar putea continua să funcționeze, având în vedere cererea în creștere venită din partea companiilor de e-commerce.

Una dintre fabricile dezafectate din această zonă este Helitube. Terenul fostei unități de producție a fost cumpărat de o companie belgiană cu scopul dezvoltării unui centru comercial, însă criza financiară a determinat intrarea în faliment a acesteia, iar terenul va fiscos din nou la licitație, iar Leroy Merlin și Lidl sunt printre posibilii ocupanți ai lotului de 9 hectare.

Citește și: Cu 5 proiecte în dezvoltare până în 2028, Impact a lansat un REIT care va cumpăra apartamente de închiriat

În imediata apropiere, RECO SA studiază oportunitățile de dezvoltare a terenului de 4,7 hectare pe care-l deține în zonă, dar înclină către dezvoltarea unui proiect imobiliar cu blocuri de 11 etaje , iar Bil Maliuc Proprietăți, controlat de Broadhurst Investment, condus de Siminel Andrei, vrea să facă un proiect rezidențial cu parc comercial cu 3-5 etaje pe un teren de 5.400 mp din zonă.

RECO SA a fost preluată de omul de afaceri israelian Ramon Tsur, de la un grup de investitori din care făcea parte și omul de afaceri Sorin Beraru – acum căutat de Interpol.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...