Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de AstraZeneca trebuie supus unui studiu suplimentar

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford necesită un "studiu suplimentar", a declarat joi directorul general al grupului farmaceutic, Pascal Soriot, după criticile privind rezultatele anunţate ale testelor clinice, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 26 nov. 2020, 18:03
Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de AstraZeneca trebuie supus unui studiu suplimentar

„Acum, că am găsit ceea ce pare a fi o mai bună eficacitate, trebuie să o validăm, aşadar trebuie să facem un studiu suplimentar”, a declarat Pascal Soriot într-un interviu acordat Bloomberg.

Rezultatele acestui nou studiu internaţional ar putea fi obţinute mai rapid, „întrucât ştim că eficacitatea este ridicată şi vom avea deci nevoie de un număr mai mic de pacienţi”, a explicat acesta.

El a susţinut că aceste proceduri nu ar trebui să întârzie aprobarea vaccinului de către organismele de reglementare europene şi britanice, dar autorizarea din partea autorităţilor americane au putea să ia mai mult timp.

Conform rezultatelor preliminare ale testelor clinice efectuate în Regatul Unit şi Brazilia, AstraZeneca a anunţat luni că eficacitatea vaccinului său este de 70%, în medie. Însă în spatele acestei medii se ascund mari discrepanţe între două protocoale diferite: eficacitatea este de 90% pentru voluntarii cărora le-a fost administrată mai întâi o jumătate de doză şi apoi o doză completă o lună mai târziu, dar de numai 62% pentru un alt grup, care a fost vaccinat mai mult, şi anume cu două doze complete la o lună distanţă între ele.

Deşi administrarea unei jumătăţi de doză s-a datorat unei erori, ceea ce explică folosirea acestui protocol de vaccinare numai pentru 3.000 de voluntari, rezultatele par să arate că această primă schemă de vaccinare antrenează un răspuns imunitar mai bun, dar respectiva eroare şi dimensiunea grupului au stârnit critici. Mai mult, grupul căruia i-a fost administrată jumătatea de doză era limitat la vârsta de 55 de ani, fiind excluse persoanele din categoriile de vârstă cele mai vulnerabile.

Prin urmare, noul studiu va avea ca obiectiv evaluarea eficacităţii vaccinului în doze mai reduse.

Deşi pare deocamdată mai puţin promiţător decât vaccinurile dezvoltate de Pfizer/BioNTech sau de Moderna, vaccinul AstraZeneca are totuşi avantajul unei tehnologii mai tradiţionale, ceea ce-l face mai puţin costisitor şi mai uşor de stocat, întrucât poate fi conservat în frigidere şi nu la temperaturi mult sub zero grade.

AstraZeneca a anunţat luni că va avansa rapid în fabricarea a circa 3 miliarde de doze care să fie disponibile în anul 2021, în timp ce Pfizer/BioNTech are ca obiectiv producţia a 1,3 miliarde de doze până la finele anului viitor. Vaccinurile ambelor companii ar urma să fie administrate în două doze, cu a doua doză la 28 de zile după prima.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 de milioane de lei......
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...
Washingtonul se pregătește de proteste violente după alegerile din 5 noiembrie. Au fost instalate bariere de securitate în oraș și montate scânduri la vitrinele magazinelor
Washingtonul se pregătește de proteste violente după alegerile din 5 noiembrie. Au fost instalate bariere de securitate ...
Înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA de marţi, capitala federală Washington se pregăteşte cu bariere de securitate, ...