Răzvan Nicolescu: Tarifele de transport al gazelor ar putea creşte cu 25-30%, odată cu finalizarea BRUA

Costurile cu transportul gazelor din facturile plătite de cetăţeni şi industrie ar putea creşte cu 25-30%, întrucât investiţia în gazoductul BRUA trebuie amortizată, iar conducta riscă să rămână una goală în următoarea perioadă, a scris, pe Facebook, Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost ministru de resort, potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 29 nov. 2020, 09:02
Răzvan Nicolescu: Tarifele de transport al gazelor ar putea creşte cu 25-30%, odată cu finalizarea BRUA

„De dată această BRUA 1 chiar cred că a fost finalizat. Transgaz a făcut o treaba bună din punct de vedere operaţional în realizarea acestui proiect, fără depăşiri de costuri sau întârzieri majore. Compania a demonstrat o bună capacitate de a realiza proiecte complexe în domeniul sau de activitate. Nu îmi este clar încă impactul investiţiei pentru economia românească, adică câte echipamente şi conducte au fost produse local”, a arătat Nicolescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, din păcate România nu a făcut suficiente eforturi pentru că interconectările dintre Grecia şi Bulgaria să se realizeze în acelaşi timp cu BRUA 1, deşi angajamentele erau pentru toată lumea.

De asemenea, Comisia Europeană nu a fost intransigentă cu respectarea angajamentelor şi legislaţiei europene.

În aceste condiţii, riscurile că această conducta să rămână goală cresc, mai ales că mai devreme de cinci ani este exclus că România să aibă vreo producţie semnificativă în Marea Neagră. În această ipoteză nedorită, costurile cu transportul din facturile plătite de cetăţeni şi industrie ar putea să crească cu aproximativ 25-30% pentru că amortizarea BRUA nu poate aştepta şi va începe în curând”, a mai scris Nicolescu.

Lucrările la gazoductul BRUA au fost finalizate duminica trecută.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat sâmbătă că valoarea de realizare a proiectului a fost de 423 milioane euro, cu economii de 23 de milioane de euro faţă de ceea ce era bugetat. Din valoarea investiţiei, 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, în cadrul unei vizite la Staţia Jupa din cadrul proiectului BRUA, că dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport de gaze pe coridorul BRUA este o etapă esenţială a întăririi securităţii energetice atât a ţării noastre, cât şi a Uniunii Europene, dar şi a securităţii energetice în regiunea Mării Negre.

„Prin interconectarea BRUA pe Coridorul Vertical, prin materializarea exploatărilor off-shore din Marea Neagră – care sperăm să debuteze cât mai curând – România are atuuri veritabile pentru a deveni un important jucător în regiune pe piaţa gazelor. În acest sens, am convingerea fermă că fondurile investite în infrastructura de transport de gaze vor genera mai mult decât o poziţionare competitivă a României pe pieţele de profil sau o reafirmare a credibilităţii ţării noastre, ca partener etalon pentru creşterea securităţii energetice în întreaga regiune”, a spus Iohannis.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.

Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...