Facebook va lansa în Marea Britanie începând din ianuarie serviciul de știri Facebook News

Facebook a anunţat marţi lansarea în Marea Britanie, în luna ianuarie, a serviciului său de ştiri Facebook News, care difuzează articole din media preluate contra cost, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 dec. 2020, 15:13
Facebook va lansa în Marea Britanie începând din ianuarie serviciul de știri Facebook News

„Negocieri active” sunt de asemenea în curs de desfăşurare pentru lansarea unui astfel de flux de ştiri în Franţa şi Germania, a precizat gigantul american.

Serviciul Facebook News a fost lansat în Statele Unite la sfârşitul anului 2019 cu intenţia de a promova jurnalismul şi pentru reabilitarea reputaţiei afectate de acuzaţii de dezinformare, notează AFP.

„Cu Facebook News vom plăti editorii pentru conţinut care nu se regăseşte deja pe platformă, ceea ce va contribui la atragerea unui public nou şi va oferi editorilor mai multe oportunităţi de a-şi monetiza” articolele, a indicat grupul într-un comunicat.

Printre parteneri se numără The Guardian, săptămânalul The Economist, tabloidul The Mirror, dar şi revistele Cosmopolitan şi Vogue.

„Ne aşteptăm ca mai mulţi parteneri să ni se alăture înainte de lansare”, în ianuarie 2021, a notat Facebook.

„Vom continua să colaborăm cu editorii din ţările în care condiţiile de pe piaţă şi cadrele legale permit acest tip de investiţii şi inovaţii”, a precizat Facebook.

Lansarea vine în contextul în care presa se confruntă cu o reducere a veniturilor din publicitate – majoritatea fiind captate de giganţii digitali – şi a vânzărilor fizice, odată cu extinderea conţinutului online, adesea disponibil gratuit. Această situaţie este amplificată de pandemia de coronavirus.

În noiembrie, gigantul american Google a semnat acorduri cu jurnale franceze pentru remunerarea utilizării conţinutului acestora, notează AFP.

În luna august, Facebook a anunţat că va accelera extinderea internaţională a serviciului său de ştiri în următoarele şase luni, începând cu ţări precum Brazilia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi India, şi a promis că îi va plăti pe furnizorii de actualităţi.

Facebook News propune o selecţie de articole preluate de la ziare, reviste şi site-uri partenere şi este alimentat de o echipă de jurnalişti şi de algoritmi „de personalizare”.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...