Autorizarea vaccinului anti-COVID de către Regatul Unit a fost posibilă datorită Brexitului, susţine guvernul britanic

Guvernul britanic a susţinut miercuri că Brexitul i-a permis Regatului Unit să devină prima ţară occidentală care a autorizat vaccinul împotriva noului tip de coronavirus, afirmaţie nuanţată de agenţia naţională de reglementare privind medicamentele după unda verde dată vaccinului produs de Pfizer/BioNTech, informează AFP.
Economica.net - mie, 02 dec. 2020, 12:19
Autorizarea vaccinului anti-COVID de către Regatul Unit a fost posibilă datorită Brexitului, susţine guvernul britanic

„În timp ce până mai devreme în acest an făceam parte din Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM), datorită Brexitului am putut lua o decizie (…) fondată pe organismul de reglementare britanic, unul de clasă mondială, şi nu în ritmul europenilor, care avansează un pic mai lent”, a afirmat ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock. „Facem cu toţii aceleaşi controale de securitate şi urmăm aceleaşi proceduri, însă datorită Brexitului am putut accelera modul în care sunt făcute”, a adăugat el.

Regatul Unit a părăsit UE pe 31 ianuarie anul trecut, însă va respecta reglementările europene, inclusiv legislaţia farmaceutică, toată perioada de tranziţie ce se va încheia la sfârşitul acestui an.

Din cauza Brexitului, AEM, însărcinată cu autorizarea şi controlul medicamentelor în UE, s-a mutat de la Londra la Amsterdam în martie 2019, cu cei 900 de angajaţi ai săi.

„Am putut anunţa furnizarea acestui vaccin în virtutea clauzelor din legislaţia europeană care există până la 1 ianuarie”, a explicat June Raine, directoarea agenţiei britanice de reglementare pentru medicamente şi produse de sănătate (MHRA), după ce a dat undă verde vaccinului produs de alianţa germano-americană Pfizer/BioNTech, eficient în proporţie de 95%. „Viteza sau progresul nostru s-au bazat în totalitate pe datele disponibile în evaluarea noastră continuă”, a adăugat ea, insistând asupra rigurozităţii acestui proces.

Pfizer/BioNTech a depus cererea de autorizare a vaccinului său contra COVID-19 în UE la AEM, care a fixat termenul de 29 decembrie „cel mai târziu” pentru a da sau nu undă verde.

UE şi Regatul Unit sunt angajate în intense negocieri menite să definească noua lor relaţie comercială începând cu 1 ianuarie. În caz de eşec sau de perturbări ale frontierei, vaccinul Pfizer/BioNTech, fabricat în Belgia, ar putea fi transportat cu avionul, a precizat Matt Hancock joi la BBC.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...