Zborurile sunt efectuate în condiții sporite de igienă, atât în aeroporturi, cât și la bord, pentru că deplasările să să se desfășoare în condiții de siguranță pentru călători și echipaj. Pasagerii români au la dispoziție 4 zboruri săptămânale ce leagă Bucureștiul de Paris și 2 zboruri zilnice ce leagă București de Amsterdam.
Printre puținele companii de linie care au continuat să asigure un minim de zboruri pe durata pandemiei
Cursele spre București, atât de la Paris, cât și de la Amsterdam sunt printre cele mai longevive rute ale Air France și KLM, asigurând călătoriile celor mai numeroase comunități de expați din România, comunitatea franceză și cea olandeză. Din acest motiv, exceptând perioada în care au existat interdicții de zbor, atât Air France, cât și KLM au continuat să opereze un minim de zboruri spre hub-urile companiilor din Paris și Amsterdam.
Deși în sezonul de iarnă 2020-2021 Air France operează doar 3 – 4 zboruri săptămânale, față de 21 de zboruri câte erau disponibile înainte de izbucnirea pandemiei, iar KLM operează 10-14 zboruri săptămânale față de 21 de zboruri câte erau disponibile până la începutul lunii martie, 2020, acestea asigură un minim de conectivitate cu unele din cele mai importante centre universitare și de business din Europa.
Zborurile KLM Royal Dutch Airlines între București și Amsterdam sunt programate să plece de două ori pe zi din București, la ora 06:00 și 13:55, iar durata medie de călătorie este de aproximativ trei ore. Cei care doresc să călătorească de la Amsterdam la București pot folosi două zboruri cu plecare la ora 09:25 sau 20:45. Air France operează 4 zboruri săptămânale directe pe ruta București-Paris și retur, în zilele de miercuri, joi, vineri, duminică.
Zboruri de la 130 euro dus-întors și condiții flexibile de rezervare a biletelor de avion
Prețul minim al unui bilet de avion dus-întors pe ruta București – Paris și retur este 130 euro, cu toate taxele incluse, iar pe ruta București – Amsterdam și retur costul unui bilet de avion este de 138 euro. În acest tarif sunt incluse un bagaj de mână și un accesoriu până la 12 kg, precum și condiții flexibile de rezervare. Pentru toate zborurile rezervate, perioada de călătorie poate fi schimbată gratuit. Cu toate acestea, se poate aplica o diferență de tarif în funcție de noua perioadă de călătorie și de clasa de călătorie disponibilă.
Pentru a limita interacțiunea între echipaj și pasageri, pe zborurile interne și zborurile scurte în Europa, serviciile de masă și băuturi au fost suspendate. De asemenea, zilnic aeronavele Air France si KLM sunt dezinfectate, iar în timpul zborului, aerul din aeronave este reînnoit continuu cu aer proaspăt din exterior.
Noi destinații introduse în pandemie: zboruri dinspre Amsterdam spre Zanzibar începând din decembrie 2020
Începând cu luna decembrie, KLM Royal Dutch Airlines va introduce zboruri spre Zanzibar. Primul zbor programat este în data de 10 decembrie 2020. Cele două zboruri săptămânale vor fi operate cu aeronave Boeing 787 Dreamliner.