Institutul Francez organizează un concurs pentru ocuparea rezidenței sale de creație

Institul Francez din România a anunțat joi prin intermediul unui comunicat că invită artiştii și scriitorii români şi francezi să participe la primul concurs de proiecte pentru a beneficia de cazare în noua sa rezidenţă de creaţie, care se află în centrul Bucureştiului, într-o clădire recent renovată situată lângă cinematograful Elvire Popesco, pe bulevardul Dacia 77.
Economica.net - joi, 03 dec. 2020, 15:58
Institutul Francez organizează un concurs pentru ocuparea rezidenței sale de creație

„« Résidence de poche »/„Rezidenţa de buzunar” este gândită ca un spațiu unde creatori români și francezi pot dispune de liniştea necesară pentru dezvoltarea proiectelor artistice. Ideea de a transforma clădirea abandonată, ascunsă în curtea Institutului Francez, într-o rezidență de scriere i-a aparținut chiar regizorului Cristian Mungiu”, se precizează in comunicat.

În acest duplex de 64 de metri pătrați artiştii vor putea petrece, în funcție de proiect, între 2 şi 8 săptămâni. Poate candida individual sau în binom orice artist/artistă și scriitor/scriitoare care activează în literatură, muzică, cinematografie, dramaturgie sau artă digitală.

În afară de cazare laureații vor primi şi o sumă forfetară de 250 de euro pe săptămână. Institutul Francez din România rambursează transportul intern în România pentru persoanele care nu locuiesc în București şi asigură un bilet de avion dus-întors pentru cei care vin din Franţa.

Citiți și: Institutul Francez a inaugurat în centrul Bucureștiului o rezidență de creație destinată scriitorilor români și francezi | Economica.net

Pentru prima parte a anului 2021, având în vedere restricțiile sanitare, vor avea prioritate proiectele depuse de artiștii/artistele sau scriitorii/scriitoarele care locuiesc în România. Rezidenților/rezidentelor aleși/alese de comitetul de selecție le va fi atribuit un mentor care are rolul de a-i susține în procesul lor creativ.

Înscrierile sunt deschise până pe 15 ianuarie 2021. Rezidenţa va fi pusă la dispoziţia primilor oaspeţi începând cu luna martie 2021. Vor fi respectate condițiile și măsurile de protecţie sanitară adoptate de autorităţile din România.

Condiţiile de eligibilitate, criteriile de selecţie şi formularul de candidatură pot fi consultate pe site-ul Institutului Francez.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...