Ileana-Viorica Creştin, rudă cu mutimilionarul Dumitru Creştin, dezvoltă un proiect rezidenţial cu blocuri de 11 etaje pe Calea Vitan

Ileana-Viorica Creștin, membră a familiei de oameni de afaceri Creștin, care-i mai include și pe multimilionarul Dumitru și pe Vasile și Ioan Creștin, şi care deţine Scandia Food, a obținut în aprilie 2020 aprobarea pentru un PUZ pentru dezvoltarea unui proiect rezidențial pe Calea Vitan, pe un teren de circa 12.500 mp. Acesta va include mai multe blocuri de 5, 6, 10 și 11 etaje, cu peste 400 de apartamente, în apropiere de ICEMENERG și Întreprinderea de Panificație Vitan.
Răzvan Zamfir - mie, 09 dec. 2020, 19:26
Ileana-Viorica Creştin, rudă cu mutimilionarul Dumitru Creştin, dezvoltă un proiect rezidenţial cu blocuri de 11 etaje pe Calea Vitan

Proiectul, care va include, potrivit planurilor, și birouri și spații comerciale, va fi dezvoltat de Daim Imobiliara, companie controlată de Ileana-Viorica Creștin și RH Reg Holding.

Potrivit documentelor cercetate de Economica.net, proiectul va avea un POT de 40%, un CUT de 3,5 și o înălțime maximă de 42,65 metri, aferentă regimului de înălțime maxim P+11E.

De asemenea, 3.720 mp din terenul de 12.500 mp vor fi alocați spațiilor verzi.

Daim Imobiliara a intrat în posesia producătorului de aparatură și instrumente de măsură IRMEB din cartierul bucureștean Vitan în 2012 printr-un proces de fuziune. Fabrica IRMEB a fost înființată în 1995 prin reorganizarea centrului de microproducție ICEMENERG București, o subunitate din cadrul Regiei Autonome de Electricitate Renel.

În 2011, Ileana-Viorica Creștin a dezvoltat, în parteneriat cu Mărioara Creștin și Radu Dimofte, un proiect de birouri cu cinci etaje şi o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi.

Radu Dimofte este un om de afaceri discret, dar foarte activ la nivelul Capitalei, cu activităţi în imobiliare, retail, hoteluri şi restaurante. El figura însă ca acţionar direct în doar patru firme, şi anume Aviatorilor Development, Practic SA, Parc Hotels şi Casa Doina.

Clădirea din nordul Capitalei, proiectată de firma ArchitectService, este realizată prin intermediul firmei Aviatorilor Development, în care Dimofte deţine direct o participaţie de 50%,în timp ce restul acţiunilor sunt deţinute în mod egal, câte 25%, de către firmele Delisa Invest 2002 (Mărioara Creştin) şi Daim Imobiliara (Ileana-Viorica Creştin şi RH Reg Holding).

De asemenea, familia Creştin, care deţine Scandia Food, cel mai mare producător de conserve din România, vrea investească în Sibiu peste 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui proiect rezidențial de amploare, desfășurat pe o suprafață de aproximativ 70.000 de metri pătrați.

Amplasat pe platforma logistică a vechii fabrici Scandia, proiectul rezidențial va include 7 clădiri cu regim de înălțime redus cu un total de 600 de apartamente, peste 800 de locuri de parcare pentru zona rezidențială și pentru cea comercială, parcuri și spații verzi, zone de joacă și de relaxare pentru copii, precum și o pistă pentru biciclete.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...