Electric Up: IMM-urile şi companiile din domeniul HoReCa se pot înscrie începând de vineri în program

Programul Electric Up dedicat IMM-urilor şi domeniului HoReCa este deschis înscrierilor începând de vineri, 4 decembrie, de la ora 10:00 pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, potrivit unui anunţ al Ministerului Energiei, postat pe pagina de Facebook.
Economica.net - vin, 04 dec. 2020, 07:47
Electric Up: IMM-urile şi companiile din domeniul HoReCa se pot înscrie începând de vineri în program

Toate informaţiile necesare accesării fondurilor puse la dispoziţie prin Electric Up se găsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe energie.gov.ro/electricup.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a publicat pe 10 noiembrie ghidul Programului „Electric Up”, destinat firmelor care doresc să devină producători de energie fotovoltaică şi care pot accesa astfel un grant de 100.000 de euro.

„În vederea pregătirii tehnice a proiectelor, vă invităm să consultaţi proiectul ghidului de finanţare „ElectricUp”, pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi domeniul HoReCa, privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”, potrivit reprezentanţilor ministerului.

Pe 30 octombrie, ministrul de resort, Virgil Popescu, anunţa că programul Electric Up va începe în două săptămâni.

El a fost prezent la cea de-a 28-a ediţie a evenimentului „Topul National al Firmelor Private din Romania”, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Ministrul s-a adresat antreprenorilor din sală, cu precădere unui producător de volane, care anterior primise un premiu şi spusese că doreşte să devină independent energetic.

„Da, este extraordinar de bine şi da, se poate. O să aveţi în două săptămâni programul Electric Up, de care aveţi nevoie, prin care puteţi lua un grant de 100.000 de euro maxim, puteţi instala 100 de KW la dumneavoastră, pe acoperişul halei dumneavoastră. Poate că nu sunt suficienţi, dar 100 kW este maximum pe care legislaţia română îl permite în momentul de faţă pentru a nu avea nevoie de autorizaţie şi ne dorim să acceseze acest program cât mai mulţi întreprinzători români”, a arătat Popescu.

Programul are un buget iniţial de 100 de milioane de euro.

„Avem suficienţi bani pentru acest program, avem 100 de milioane de euro pentru acest program pentru început, pentru a vedea cum funcţionează”, a continuat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...