Marți va demara, în Marea Britanie, campania de vaccinare contra Covid-19

Ministrul britanic al Sănătăţii Matt Hancock a salutat duminică momentul "istoric" reprezentat de debutul marţi al campaniei de vaccinare contra Covid-19 în Marea Britanie, anunţă AFP, citată de News.ro.
Economica.net - Dum, 06 dec. 2020, 14:51
Marți va demara, în Marea Britanie, campania de vaccinare contra Covid-19

Ţara cea mai grav afectată din Europa de pandemie cu peste 61.000 de morţi, Marea Britanie este prima din lume care a autorizat folosirea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi va fi prima ţară occidentală care va începe campania de vaccinare. 

Ministrul Matt Hancock, care a numit recent prima zi de vaccinare drept „V-day” (Ziua Victoriei), a subliniat că „săptămâna care vine reprezintă un moment istoric”. 

”Prima dată vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani, personalul din casele pentru vârstnici”, şi cei din serviciul public de sănătate ”vor fi printre primii care vor primi vaccinul”, a declarat el într-un comunicat.

Personalul din sănătate „lucrează tot weekendul pentru a pregăti lansarea programului, primele vaccinări vor fi efectuate marţi”, a precizat NHS, potrivit News.ro

Mai multe ”hub-uri” vor fi instalate în 50 de spitale din Anglia, apoi 1.000 de centre de vaccinare vor fi organizate, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Acest vaccin trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, o provocare logistică, au subliniat autorităţile sanitare. Dozele trebuie transportate de o companie specializată, iar decongelarea lor durează mai multe ore.               

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, cu care vor fi protejate 20 de milioane de persoane, două infecţii fiind necesare. 800.000 de doze sunt disponibile în primă fază în Marea Britanie. 

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...