Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro îşi întăreşte hegemonia, preluând controlul asupra parlamentului

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a întărit hegemonia la alegerile legislative desfăşurate duminică, preluând frâiele ultimei instituţii care îi scăpase de sub control, parlamentul, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 dec. 2020, 10:21
Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro îşi întăreşte hegemonia, preluând controlul asupra parlamentului

Coaliţia care îl susţine pe Maduro, Marele pol patriotic, a obţinut 67,7% din cele 5,2 milioane de voturi exprimate în cadrul alegerilor marcate de un puternic absenteism şi respinse pe plan internaţional.

Preşedinta Consiliului naţional electoral, Indira Alfonzo, a precizat luni că fracţiunea opoziţiei care a participat la scrutin a obţinut 18% din voturi.

Ea nu a explicat cum vor fi repartizate cele 277 de mandate supuse la votul celor circa 20 de milioane de alegători.

Absenteismul s-a ridicat la 69%, pe fondul apelului de a „sta acasă” lansat de principalele partide de opoziţie.

Liderul opoziţiei Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar şi susţinut de peste 50 de state, în frunte cu SUA, şi care ceruse boicotarea scrutinului, a comentat după aflarea rezultatelor că „Venezuela i-a întors spatele lui Maduro şi fraudei sale”.

La alegerile legislative din 2015, când opoziţia a reuşit să întrerupă 15 ani de hegemonia chavistă în parlamentul unicameral de la Caracas, participarea a fost de 71%.

„Ceea ce se întâmplă azi în Venezuela este o impostură şi o mascaradă, nu sunt alegeri”, a scris duminică pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo, subliniind că „rezultatele anunţate de regimul nelegitim al lui Nicolas Maduro nu reflectă voinţa poporului venezuelean”.

„A vorbit un zombie!”, a replicat ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza. „Să sperăm că foarte curând diplomaţia va reveni atât la Departamentul de stat cât şi la Casa Albă”, a adăugat ministrul, făcând referire la înfrângerea electorală a preşedintelui american Donald Trump.

Pe lângă Washington, şi Organizaţia Statelor Americane a anunţat că nu recunoaşte validitatea scrutinului din Venezuela, a cărui amânare a fost solicitată şi de Uniunea Europeană, apreciind că nu va putea fi vorba de un scrutin „transparent” şi „credibil”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...