Universal Music a cumpărat întregul catalog muzical al cântărețului Bob Dylan. Suma vehiculată ar fi de 300 de milioane de dolari

Universal Music Group (UMG) a cumpărat drepturile de autor pentru integralitatea catalogului muzical al cântăreţului american Bob Dylan, achiziţia fiind considerată una dintre cele mai importante din istoria industriei muzicale, au anunţat reprezentanţii grupului într-un comunicat publicat luni, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 07 dec. 2020, 14:05
Universal Music a cumpărat întregul catalog muzical al cântărețului Bob Dylan. Suma vehiculată ar fi de 300 de milioane de dolari

Acordul vizează peste 600 de cântece, inclusiv cele mai cunoscute din repertoriul lui Bob Dylan, singurul cântăreţ din lume care a primit vreodată premiul Nobel pentru literatură (în 2016), precum „Blowin’ In the Wind”, „The Times They Are a-Changin'” şi „Like a Rolling Stone”. În acelaşi document sunt vizate şi cântece mai recente din repertoriul starului american, precum „Murder Most Foul”, un cântec-poem cu o durată de 17 minute şi care este dedicat asasinării lui John F. Kennedy.

„Acesta este cel mai important contract editorial din sectorul muzical din ultimul secol şi unul dintre cele mai importante din toate timpurile”, au declarat reprezentanţii UMG.

UMG a refuzat să dezvăluie suma cu care a fost semnat contractul, care, cel mai probabil, îi va aduce multe milioane de dolari lui Bob Dylan, un artist care a declarat în trecut că „banii nu vorbesc, ci înjură”.

Potrivit Financial Times, contractul ar fi fost semnat pentru o cifră cu nouă cifre. Cotidianul The New York Times avansează o cifră care ar depăşi pragul de 300 de milioane de dolari.

Bob Dylan, care s-a remarcat mai întâi pe scena folk din Greenwich Village la începutul anilor 1960 şi a devenit apoi unul dintre cei mai apreciaţi şi mai influenţi artişti din era muzicii rock, are în continuare o activitate muzicală intensă, deşi a ajuns între timp la vârsta de 79 de ani.

Cel mai recent album al său, „Rough and Rowdy Ways”, lansat în acest an, a fost un succes comercial şi a fost apreciat de criticii de specialitate.

Bob Dylan, primul compozitor care a devenit laureat al premiului Nobel pentru literatură, obişnuia de asemenea să susţină 100 de concerte pe an în cadrul turneului său mondial fără întrerupere „Never Ending Tour”, până când pandemia de coronavirus l-a obligat să îşi anuleze show-urile. În anii recenţi, artistul american a lansat şi un brand propriu de whisky, „Heaven’s Door”, denumit după titlul unuia dintre cele mai cunoscute piese ale sale.

Drepturile de autor aferente cântecelor sale vizează single-uri legendare, precum „Blowin’ In The Wind”, „The Times They Are A-Changin'” şi „Tangled Up In Blue”, dar şi piese precum „Make You Feel My Love” – un mare succes din repertoriul cântăreţei Adele – şi „Things Have Changed” – cu care Bob Dylan a câştigat un premiu Oscar.

Cântecele lui Bob Dylan au fost reînregistrate de peste 6.000 de ori sub forma unor coveruri lansate de sute de alţi artişti din lumea întreagă, iar single-urile şi albumele sale s-au vândut în peste 125 de milioane de copii pe plan global.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...