Furnizorul român de soluţii IT Trencadis îl recrutează pe Cristian Osadczuk în funcția de CFO

Trencadis, companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software, anunță numirea lui Cristian Osadczuk în funcția de Director Financiar (CFO) începând cu 1 decembrie 2020.
Lidia Neagu - mar, 08 dec. 2020, 12:36

Cristian Osadczuk va avea ca principală responsabilitate coordonarea departamentului financiar din cadrul Trencadis și, ca parte a echipei de management, va contribui la dezvoltarea proiectelor de business ale companiei.

Cristian Osadczuk are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar, deţinând de-a lungul timpului mai multe roluri în cadrul companiei UPC România, unde a ocupat poziţia de Director Financiar începând cu anul 2011. Înainte de a se alătura UPC România, Cristian Osadczuk a lucrat în cadrul departamentului de taxe al PwC România.

„Sunt bucuros că pot să mă alătur unei echipe tinere și agile care a reușit de dezvolte o companie antreprenorială specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business, cu proiecte complexe în România și pe piețele externe. Mă alătur unei echipe inovatoare cu certitudinea că finance-ul este un partener de business pentru organizație și sper că prin experiența mea să ajut la consolidarea și dezvoltarea proiectului antreprenorial Trencadis”, a declarat Cristian Osadczuk, noul CFO al Trencadis.

Cristian Osadczuk are o experiență vastă în coordonarea departamentelor de raportare și analiză financiară, contabilitate, trezorerie, taxe și procese de business și a fost implicat în peste 40 de proiecte de M&A (fuziuni și achiziții), de la procesul de due dilligence până la procesul de integrare post-tranzacție.

O inițiativă cu ADN 100% antreprenorial, lansată și dezvoltată în România, Trencadis este o companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Cu o cifră de afaceri de peste 24 milioane de euro, Trencadis inovează sectorul public prin adaptarea continuă la cele mai recente evoluții în tehnologie, proiectare și comunicare, pentru a sprijini consolidarea acestuia și a spori capacitatea de a răspunde cerințelor și nevoilor societății.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...