Participarea femeilor în economia digitală 2020: România, pe locul 27 în UE

România ocupă poziţia 27 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea femeilor în economia digitală, cu un indice de 36,7, care plasează ţara înaintea Bulgariei, însă sub media europeană de 54,5 puncte, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Economica.net - mar, 08 dec. 2020, 13:27
Participarea femeilor în economia digitală 2020: România, pe locul 27 în UE

Comisia Europeană a publicat marţi Tabloul de bord „Women in Digital/Participarea femeilor în economia digitală” în 2020.

În ceea ce priveşte ponderea femeilor în rândul specialiştilor în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor în statele membre UE, România (23,2%) este peste media UE (17,7%).

Femeile au condus inovaţia esenţială pentru avansarea tehnologiei digitale – de la algoritmi de computer până la programare. Cu toate acestea, încă este puţin probabil să aibă abilităţi digitale specializate şi să lucreze în acest domeniu, comparativ cu bărbaţii. Doar când se analizează competenţele digitale de bază, decalajul de gen s-a redus, de la 10,5% în 2015 la 7,7% în 2019.

„Contribuţia femeilor la economia digitală a Europei este crucială. Tabloul de bord arată că în UE doar 18% dintre specialiştii în IT&C – tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sunt femei. Deci încă trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că viitoarei Ada Lovelace i se vor oferi oportunităţile pe care le merită pe bună dreptate”, a afirmat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv şi comisar responsabil cu o Europă pregătită pentru era digitală.

La rândul său, comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat: „Vrem ca economia digitală a Europei să dea posibilitatea tuturor, indiferent de gen. Pentru a conduce calea în tranziţia digitală, industria noastră trebuie să profite pe deplin de potenţialul competenţelor din Europa şi să încurajeze talentul femeilor. Vom pregăti calea pentru perfecţionarea digitală a femeilor din întreaga UE cu viitorul program Digital Europe şi cel puţin 20% din Fondul de recuperare şi rezilienţă va fi dedicat digitalului”.

Noile date arată că în ţări precum Finlanda, Suedia, Danemarca şi Olanda sunt unele dintre cele mai active femei din economia digitală. Totuşi, femeile din Bulgaria, România, Grecia şi Italia au cele mai mici şanse de a participa la economia digitală, fie prin situaţia lor profesională, fie prin utilizarea internetului sau prin competenţe. Comisia Europeană îşi propune să soluţioneze aceste neajunsuri şi prin intermediul planului de acţiune pe cinci ani prezentat în Agenda europeană pentru competenţe. Acest tablou de bord este un instrument de măsurare a participării femeilor la economia digitală. Ca parte a Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI), tabloul de bord evaluează performanţele statelor membre în domeniile utilizării internetului, competenţele utilizatorilor de internet, precum şi competenţele de specialitate şi forţa de muncă, pe baza a 12 indicatori.

În domeniul utilizării internetului, femeile din România sunt pe locul 26 în UE, în privinţa competenţelor utilizatorilor de internet pe locul 28, iar la competenţele de specialitate şi forţa de muncă, pe locul 14. Sunt 28 de state membre incluse în Tabloul de bord „Women in Digital/Participarea femeilor în economia digitală”, inclusiv Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României"......
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...