ASF: Pieţele financiare non-bancare din România s-au adaptat bine în faţa şocurilor

Cu toate acestea, impactul crizei sanitare, provocate de virusul SARS-CoV-2, încă persistă asupra economiei reale, care traversează o etapă globală de transformări structurale, implementate într-un timp scurt, determinate de necesitatea de a reduce pierderile şi de a se adapta noilor provocări apărute în toate ramurile economice.

„Raportul de Stabilitate Financiară, alături de monitorizarea şi evaluarea stabilităţii financiare, reprezintă elemente importante pentru a asigura calitatea procesului de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare nebancare. Gestionarea riscurilor oferă o modalitate continuă de evaluare a stabilităţii pieţelor financiare nebancare, chiar dacă există şi situaţii în care efectul şocurilor nu poate fi identificat imediat, deoarece acestea sunt noi sau uneori dificil de cuantificat”, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Raportul privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare – semestrul II 2020 scoate în evidenţă faptul că economia românească a avut o evoluţie „blândă” în trimestrul I 2020, comparativ cu alte state europene, care au înregistrat contracţii severe. Şocul mai puternic a fost vizibil în trimestrul al II-lea, odată cu măsurile de izolare şi de carantină instituite prin starea de urgenţă din perioada aprilie – mai 2020.

Potrivit comunicatului ASF, de la declanşarea crizei generate de pandemia COVID-19 şi până în prezent, pieţele financiare non-bancare din România au avut evoluţii lipsite de convulsii majore.

Pe plan naţional, fondurile de pensii private se menţin într-o zonă de risc mediu spre scăzut, cu tendinţă de diminuare. Arhitectura sistemului de pensii private din România, bazat pe contribuţii definite, este una solidă, cu multiple mecanisme de protecţie pentru participanţi. Investiţiile fondurilor de pensii sunt realizate prudent, peste 67% din active fiind plasate în titluri emise de statul român. Astfel, riscul de credit este unul redus şi conectat cu riscul de ţară, în timp ce riscul de piaţă este diminuat prin diversificarea plasamentelor.

Conform sursei citate, pe piaţa asigurărilor din România, riscurile se află la un nivel mediu, dar în creştere, ca urmare a efectelor incertitudinii generate de criza globală. Riscul de afaceri a crescut, din cauza evoluţiei pandemiei, în timp ce riscurile de profitabilitate şi de solvabilitate s-au menţinut la un nivel mediu, chiar dacă menţinerea ratelor scăzute ale dobânzii poate avea un dublu impact pe partea activelor şi a datoriilor, în special asupra asigurătorilor de viaţă, cu consecinţe negative asupra solvabilităţii şi poziţiei financiare a societăţilor. Activele totale au avut o dinamică pozitivă, determinând o creştere a excedentului activelor faţă de datorii, ce reprezintă componenta principală a elementelor de rang 1 aferente fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţele de capital, potrivit regimului Solvabilitate II. Evoluţia ratei combinate a daunei în primul semestru din 2020 a indicat o uşoară îmbunătăţire a profitabilităţii pe segmentul asigurărilor generale, însă continuă să se menţină în teritoriu supraunitar pentru principalele clase de asigurare CASCO şi RCA – CMR. Riscul de concentrare rămâne unul ridicat, atât la nivelul întregii pieţe a asigurărilor, cât şi pe principalele clase de asigurări generale şi de viaţă.

Pe piaţa de capital din România riscurile se află la un nivel ridicat cu tendinţă de creştere, în special din cauza specificului burselor de a reacţiona imediat, chiar anticipativ, la orice factori perturbatori din economie şi nu numai. Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat o creştere anuală a valorii tranzacţionate, dar capitalizarea acesteia nu a reuşit să recupereze încă scăderile puternice din primul val al pandemiei. În perioada iunie-august, contagiunea a continuat să scadă, concomitent cu relaxarea condiţiilor de izolare socială luate de toate economiile europene, iar în luna septembrie a revenit la media pe termen lung. Odată cu materializarea valului al doilea al pandemiei, contagiunea a început să crească în luna octombrie şi se aşteaptă ca tendinţa să continue ca urmare a reintroducerii măsurilor de carantină şi distanţare socială în mai multe economii europene. În contextul incertitudinilor referitoare la restricţiile viitoare din cadrul pandemiei este posibil să asistăm şi la alte episoade de presiune asupra lichidităţii fondurilor prin creşterea retragerilor, deşi acestea pot aplica instrumente legale de management al lichidităţii. Şi pe piaţa fondurilor de investiţii se menţine un nivel ridicat de concentrare a serviciilor de depozitare.

În cadrul Raportului privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare – semestrul II 2020 poate fi regăsită o analiză a diferenţelor între criza financiară din 2008 şi cea provocată de apariţia virusului SARS-CoV-2.

Prima menţionată este sursa şocului. Dacă în cazul crizei din 2008 sursa a fost endogenă sistemului financiar, fiind generată de creditele neperformante şi de securitizarea acestora, în 2020 criza a fost exogenă, venind din afara sistemului financiar.

A două se referă la sănătatea sistemului financiar. La începutul anului 2020, sistemul financiar era robust, fiind capabil să facă faţă şocurilor, în timp ce în 2008 sistemul financiar era fragil, având probleme interne. În plus, efectele întăririi reglementărilor care au urmat crizei din 2008 au întărit şi mai mult sistemul financiar pentru a face faţă unor şocuri neaşteptate.

O a treia diferenţă ţine de viteza de propagare. Primele semne ale crizei din deceniul trecut au apărut încă din a doua parte a anului 2007, însă a durat o perioadă până când criza s-a extins la nivel global, culminând cu falimentul Lehman Brothers în septembrie 2008. Bursele au atins un minim în T1 2009, după o perioadă de 17 luni de scădere. Spre deosebire, criza actuală s-a declanşat şi s-a extins la nivel global într-un timp foarte scurt, de doar câteva luni. De exemplu, bursele au început să scadă în februarie 2020, revenindu-şi la nivelele anterioare la finalul lui mai 2020. Desigur, este încă devreme pentru a putea afirma că sistemul financiar a depăşit criza, mai ales având în vedere că ne aflăm în al doilea val pandemic, iar OMS preconizează un al treilea val la începutul anului 2021.

A patra diferenţă vizează reacţia autorităţilor care a fost mult mai pronunţată în 2020, stimulul fiscal, de exemplu, ridicându-se la valori în general peste 10% din PIB, în unele cazuri ajungând la aproape 40% din PIB, în timp ce în timpul crizei din 2008, în întreaga perioadă, stimulul fiscal a totalizat câteva procente din PIB. La acestea se adaugă măsuri extinse de relaxare monetară.

A cincea ţine de aşteptări privind forma revenirii. În 2008 am avut parte de o revenire în U, ceea ce înseamnă că şocul a fost permanent, revenirea creşterii făcându-se pe un trend inferior celui care s-ar fi înregistrat în absenţa crizei. În momentul de faţă, există încă speranţa unei reveniri în V, care ar însemna o revenire la trendul de dinaintea crizei. Această speranţă este alimentată de caracterul exogen al şocului, mergându-se pe ipoteza că, odată şocul îndepărtat, revenirea va fi completă, mai ales având în vedere că, atât economia, cât şi sistemul financiar nu aveau probleme structurale evidente. Cu toate acestea, există şi voci care anticipează o revenire în W sau chiar în U, argumentând prin contracţia puternică a PIB-ului la nivel global şi prin semnele unor schimbări de structură a economiei reale, care va necesita ajustări.

Ultima diferenţă menţionată este legată de amploarea impactului economic. Criza din 2008 a afectat, în special, economiile dezvoltate, PIB-ul la nivel global rămânând pe un teritoriu pozitiv. Spre deosebire, criza COVID-19 pare să afecteze toate ţările, PIB-ul la nivel global înregistrând o scădere, cele mai afectate fiind ţările mai sărace.