Investiţiile nete realizate în economia naţională, în creştere cu 0,7%, în primele 9 luni

Investiţiile nete realizate în economia naţională în primele nouă luni ale anului în curs au însumat 68,880 miliarde de lei, în creştere cu 0,7% comparativ cu perioada similară din 2019, peste jumătate din ele fiind realizate în sectorul construcţiilor noi, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - joi, 10 dec. 2020, 07:56
Investiţiile nete realizate în economia naţională, în creştere cu 0,7%, în primele 9 luni

În trimestrul III din 2020, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 27,195 miliarde de lei, în scădere cu 0,7%, comparativ cu trimestrul III din 2019.

INS precizează că în trimestrul III 2020 a fost consemnată o scădere la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 10,2%. Creşteri s-au înregistrat la lucrări de construcţii noi, cu 4,9%, şi la alte cheltuieli, cu 3,9%.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 0,7%. Creştere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi cu 6,4%. Scăderi s-au înregistrat la alte cheltuieli cu 13,8% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 3,0%.

INS menţionează că investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...