Guvernul analizează reducerea CAS cu 3-5%, sigur la angajaţi, poate şi pentru angajatori

Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale într-o marjă cuprinsă între 3-5%, "sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori", dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri, a declarat, luni, premierul Mihai Ungureanu.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 20:49
Guvernul analizează reducerea CAS cu 3-5%, sigur la angajaţi, poate şi pentru angajatori

„Am în vedere scăderea CAS, sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori, într-o marjă de 3 până la 5%, în funcţie de capacitatea noastră de a ne permite aşa ceva, care ţine de felul în care există bani la buget, şi externă, în funcţie de condiţiile de mediu economic şi financiar”, a spus Ungureanu la TVR.

În luna februarie, premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi liderii coaliţiei au convenit ca în programul de guvernare să fie prevăzută creşterea veniturilor populaţiei, în funcţie de resursele economiei, surse politice precizând atunci pentru MEDIAFAX că măsura va fi luată prin majorare directă sau prin reducerea CAS şi indexări de pensii.

Anterior, fostul premier Emil Boc delara că reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori va fi principala măsură adoptată de Guvern atunci când datele economice vor permite o astfel de relaxare fiscală, în prezent neputând fi însă avansat un termen pentru aplicarea acestei diminuări.

Tot atunci, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că dacă se va ajunge la alegeri anticipate, USL va propune ca prime măsuri guvernamentale reducerea cu 5% a TVA la angajator, blocarea PNDI şi introducerea unei TVA diferenţiate la produsele agricole.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...