„În ce să investesc 20.000 de euro?”. Trei idei de afaceri care garantează profit pe termen scurt

Achiziţiile imobiliare continuă să fie unele dintre cele mai populare în rândul micilor investitori Dacă ești atras de ideea de a investi în ceva, dar nu ai mai făcut asta până acum, trebuie să știi că 20.000 de euro reprezintă un buget destul de generos pentru un începător. În funcție de apetitul tău pentru risc, banii pot proveni atât din fonduri proprii, cât și dintr-o finanțare bancară. Odată ce dispui de această sumă, următorul pas este, desigur, să cauți răspunsul la întrebarea „În ce să investesc?”. Metoda de investiție potrivită pentru tine o vei găsi prin menținerea unui echilibru între gradul de risc și potențialul de câștig.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 10:25

În ce poți investi chiar acum 20.000 de euro

Indiferent de bugetul de care dispui, metodele de investiție pe care le ai la dispoziție sunt, per ansamblu, cam aceleași. Imobiliarele reprezintă, în general vorbind, una dintre cele mai atractive variante din acest punct de vedere, dat fiind faptul că răspund unor nevoi umane de bază și își mențin integritatea – și valoarea! – în timp.

Cumpără o locuință și închiriaz-o

Cea mai populară variantă de investiție imobiliară în rândul românilor este aceea de a achiziționa o locuință în scopul închirierii pe termen mediu și lung. În cea mai mare parte, această strategie a luat locul achizițiilor speculative din perioada de boom a pieței autohtone, în care cumpărătorii în scop investițional mizau pe revânzarea rapidă, în profit. În general vorbind, cele mai atractive piețe pentru o achiziție în scopul închirierii sunt, în mod firesc, marile orașe – acolo unde cererea pentru locuințe de închiriat este cea mai crescută, datorită influxului de studenți. Dacă te întrebi „În ce să investesc 20.000 de euro?”, trebuie să știi că în aceste orașe te poți uita, în esență, doar la garsoniere – în blocuri vechi, dar chiar și noi. Vestea bună este că apartamentele monocamerale oferă, în general, cel mai bun randament, adică raport între prețul de achiziție și veniturile ulterioare din chirii.

Cumpără un teren

Un alt gen de active imobiliare cu potențial investițional sunt terenurile. Bineînțeles că loturile pretabile pentru construcții nu pot fi achiziționate, în genere, în scopul închirierii, astfel că varianta pe care mizează cel mai adesea micii investitori rămâne cumpărarea în scopul revânzării în profit. Luând în calcul un buget de investiție de 20.000 de euro, rezultă că pentru a putea achiziționa o parcelă de 500 de metri pătrați ar trebui să găsești un preț de 40 de euro pe metru pătrat. Asta înseamnă că va trebui să te depărtezi destul de mult de marile orașe – fapt pe care îl poți compensa prin alegerea unui amplasament cât mai aproape de natură.

În identificarea celei mai bune variante de investiție contează mult bugetul pe care îl ai la dispoziție

Optează pentru un mix

Dacă ești genul mai precaut și nu te simți pregătit să pariezi totul pe un singur „cal”, te vei bucura să afli că destui consultanți din domeniul financiar recomandă strategia divizării capitalului. Un sfat ar fi, așadar, ca în locul unei investiții imobiliare (de regulă de mai mare amploare), să optezi pentru un mix între diferite alte soluții de plasament. De menționat aici ar fi depozitele bancare, care reprezintă cea mai sigură variantă din acest punct de vedere, deși, totodată, și mai puțin profitabilă. Acesteia i s-ar adăuga și titlurile de stat, precum și achizițiile de acțiuni la bursă (care prezintă șanse mai mari de câștig, dar „la pachet” cu un grad mai mare de risc). După cum poți observa, răspunsul la întrebarea „În ce să investesc 20.000 de euro?” – în 2020 sau 2021 – nu este unul unilateral, ci depinde de preferințele și alegerile personale.

Sursă foto: Dreamstime.com

Te-ar mai putea interesa și
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în scădere cu 13,32% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor......
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Pompierii ISUBIF intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire a Liceului Timpuri Noi (în prezent ...
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Informații primite, verificate și, ulterior, dezvăluite de publicația germană Der Spiegel arată că date personale ...