Fitch: Rezultatul alegerilor din România nu diminuează incertitudinea fiscală pe termen mediu

Rezultatul alegerilor generale din România indică o continuare a incertitudinii politice şi în consecinţă un mediu dificil pentru elaborarea de politici, arată un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings, potrivit căruia adoptarea bugetului pe 2021 va fi un test imediat al coeziunii următoarei administraţii şi un indiciu al direcţiei posibile a politicii fiscale.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 13:38
Fitch: Rezultatul alegerilor din România nu diminuează incertitudinea fiscală pe termen mediu

Gestionarea unei coaliţii formată din trei sau patru partide ar putea consuma energia politică, ceea ce va face mai dificil pentru PNL să îşi implementeze propria sa agendă şi să limiteze apetitul şi capacitatea sa de a adopta măsuri necesare pentru a opri deteriorarea pe termen lung a finanţelor publice ale României, susţine Fitch.

„Discuţiile cu privire la bugetul pe 2021 vor fi primul indiciu clar al direcţiei în care se va îndrepta politica fiscală a noi administraţii. PNL şi USR-PLUS au promis că vor implementa o consolidare fiscală graduală dar nu există un consens cu privire la amploarea şi calendarul măsurilor pe termen scurt, având în vedere provocările sanitare şi economice ridicate de pandemie”, subliniază analiştii Fitch.

Agenţia de evaluare se aşteaptă ca deficitul guvernamental să se reducă uşor până la 7,1% din PIB în 2021, de la un nivel record de 9,8% din PIB în 2020, şi arată că riscurile sunt, în continuare, orientate în principal în jos.

Potrivit Fitch, PSD va rămâne cel mai mare partid din Parlament şi ar putea fi capabil să afecteze procesul de elaborare a politicilor. Cu toate acestea, Fitch nu se aşteaptă ca noul Parlament să vină cu iniţiative cu impact fiscal negativ, precum o majorare cu 40% a pensiilor.

„Volatilitatea politică din România din ultimii ani a crescut incertitudinea şi a subminat planurile fiscale pe termen mediu. Elaborarea unor planuri credibile de consolidare fiscală pe termen mediu rămân un factor important în evaluarea noastră asupra ratingului suveran având în vedere experienţa trecută a României şi nivelul ridicat al rigidităţii bugetare”, precizează Fitch.

La finele lunii octombrie, Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria „investment-grade”, recomandat pentru investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...