Astaldi, constructorul Metroului de Drumul Taberei, după ploaia de joi din stația Eroilor 2: Viciu minor în zona unui luminator

În data de 10 decembrie 2020, in jurul orei 17.30, in zona unui luminator de la stația Eroilor 2 au aparut infiltrații de apă din precipitații din cauza unui viciu ascuns minor, a transmis vineri, 11 decembrie, Asocierea ASTALDI – FCC CONSTRUCCION– UTI – ACTIV GROUP, antreprenor general al lucrărilor de la Magistrala 5 de metrou, potrivit Metrorex.
Anemona Andone - vin, 11 dec. 2020, 17:44
Astaldi, constructorul Metroului de Drumul Taberei, după ploaia de joi din stația Eroilor 2: Viciu minor în zona unui luminator

„Imediat, în aproximativ 20 minute, echipa de intervenție din șantier a antreprenorului a stopat aceste infiltrații, urmând ca, de îndată ce vremea permite, să sa rezolve definitiv această problemă. Antreprenorul își cere scuze față de călători și Metrorex pentru neplăcerile produse de acest incident nedorit, depunând toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și limitarea disconfortului creat”, a adăugat constructorul italian.

Amintim că joi seara, în stația de metrou Eroilor 2 de pe noua magistrală Drumul Taberei – Eroilor, a plouat literalmente, potrivit unui video trimis redacției de un cititor Economica.net.

Pentru cine nu a fost niciodată acolo, vă spunem că noua stație de la Eroilor 2 are un design deosebit, fiind singura stație de metrou care beneficază parțial de lumină naturală. Exact deasupra coborârii în stație pasajul de legătură cu rețeaua veche de metrou nu are plafonul betonat – acolo este o cupolă transparentă prin care în stație pătrunde lumina zilei, este deci posibil ca apa să se fi scurs acolo (în București ploua la ora la care a fost făcută înregistrarea) prin îmbinările acelei cupole.

Nu este primul incident de acest fel. Pe 1 octombrie 2020, între orele 07:58 – 08:08, în aceeași stație de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală. „Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectivă fiind izolată”, au adăugat reprezentanții Metrorex, atunci, după ce au apărut imagini în mediul online cu această situație.

Secțiunea Eroilor – Drumul Taberei a magistralei de metrou M5, singura construită de la zero după Revoluție, a fost inaugurată pe 15 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...