Deficitul de cont curent a scăzut cu 3,71%, în primele 10 luni din 2020

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8,778 miliarde de euro, în primele 10 luni din 2020, în scădere cu 3,71% comparativ cu cel din perioada similară din 2019, de 9,117 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 14 dec. 2020, 10:06
Deficitul de cont curent a scăzut cu 3,71%, în primele 10 luni din 2020

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 995 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 715 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a mărit deficitul cu 191 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 810 milioane euro.

În perioada ianuarie – octombrie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,208 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 84,771 miliarde de euro la 31 octombrie 2020 (71,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,1% faţă de 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2020 nivelul de 34,220 miliarde de euro (28,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,7% în perioada ianuarie – octombrie 2020, comparativ cu 19,3% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2020 a fost de 73,7%, comparativ cu 68,8% la 31 decembrie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...