ANRE a majorat tarifele de distribuţie pentru Electrica, cu valori cuprinse între 2,8% şi 6,5%, de la 1 ianuarie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat tarifele de distribuţie practicate de filialele Electrica cu valori cuprinse între 2,8% şi 6,5%, de la 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - lun, 14 dec. 2020, 11:43
ANRE a majorat tarifele de distribuţie pentru Electrica, cu valori cuprinse între 2,8% şi 6,5%, de la 1 ianuarie

Astfel, pentru zona Transilvania Nord, tariful pentru distribuţia în reţeaua de joasă tensiune a fost majorat cu 2,8%, pentru Muntenia Nord, cu 3,2%, iar pentru Transilvania Sud, cu 6,5%.

Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor sta la baza veniturilor din activitatea de distribuţie a energiei electrice realizate de operatorii de distribuţie din cadrul Grupului Electrica în cursul anului 2021, precizează reprezentanţii companiei.

„De asemenea, menţionăm faptul că, având în vedere fuziunea celor trei operatori de distribuţie din cadrul Grupului Electrica, cu data ţintă efectivă 31 decembrie 2020, pentru anul 2021 rămân aplicabile tarifele de distribuţie diferite, aplicabile fiecărei regiuni (Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud)”, se mai arată în comunicat.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate va fi liberalizată complet, astfel că ANRE va mai stabili doar tarifele de distribuţie şi transport al energiei.

Consumatorii casnici vor putea încheia contracte cu orice companie care furnizează energie electrică, licenţiată de ANRE, la un preţ negociat direct.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...