Ungureanu: Rămân independent, dar la un moment dat pot să îmi asum culori politice

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni seara, că va continua să rămână independent, fără a deveni membru al unui partid, dar că la un moment dat poate accepta culorile unei formaţiuni politice, existând momente în care este nevoie să existe o susţinere politică puternică.
Economica.net - mar, 06 mart. 2012, 07:02

„Sunt independent atât timp cât doresc să fiu independent, nu înseamnă că, la un moment dat, nu pot să îmi asum culorile politice pe care simt că le pot reprezenta cel mai bine, am o libertate de opţiune enormă. Deocamdată, sunt independent şi consider că din postura pe care o am, sprijinit de o coaliţie compusă din partide politice aflate la guvernare, îmi pot permite această poziţie”, a spus Ungureanu, la postul public de televiziune.

Întrebat dacă aeastă postură îl ajută mai mult decât să îl încurce, premierul a arătat că este greu de spus, deoarece uneori se simte nevoia unei susţineri politie puternice.

„Sunt şi momente în care simţi că ai nevoie de o susţinere politică puternică, o am astăzi, sunt şi momente când îţi dai seama că îţi lipseşte o legătură mult mai strânsă cu ceea ce se numeşte politică în organizaţiile locale, acolo unde actul de decizie de la nivel guvernamental trebuie foarte bine tradus”, a spus Ungureanu.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...