Cel mai mare acționar din piața românească a asigurărilor mută tare la Viena. A „furat” de la concurența austriacă un influent politician

Mișcare de forță a Vienna Insurance Group (VIG), cel mai mare acționar din piața românească a asigurărilor, prezent la noi prin Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață. Compania îl aduce, de la 1 ianuarie 2021, în board-ul director, pe Hartwig Loger, fost om de bază la principalul concurent al VIG, compania Uniqa, prezentă și ea în România, și fost ministru al finanțelor în Austria, apropiat al cancelarului Sebastian Kurtz. Este, se poate spune, încă o lovitură pe care VIG o dă Uniqa, firma cu care se află în permanentă competiție și o mișcare ce ar putea avea efecte importante și asupra pieței din România, după cum afirmă mai multe surse consultate de ECONOMICA.NET.
Şerban Buşcu - joi, 17 dec. 2020, 19:43
Cel mai mare acționar din piața românească a asigurărilor mută tare la Viena. A

Loger are o experiență vastă în asigurări, el lucrând în domeniu încă din 1985. S-a format la compania Allianz, însă recunoașterea și pozițiile de top management au venit după ce a ajuns la Uniqa. Tocmai de aceea, spun surse din domeniu, a fost o surpriză că după ce a părăsit postul de ministru al finanțelor (poziție pe care a ocupat-o între decembrie 2017 și iunie 2019)  nu s-a întors la Uniqa. Cu atât mai mult cu cât, spun sursele citate, Uniqa este mai apropiată de zona Partidului Popular Austriac, al premierului Kurtz, în timp ce VIG merge tradițional cu zona de stânga, social democrată. În acest moment, în conducerea VIG sunt doi membri care au fost în poziții cheie la Uniqa, pentru că și CEO-ul Elisabeth Stadler, cu care Loger ar avea o relație foarte bună, a fost la Uniqa. 

Până să fie anunțat ca membru al boardului, el a oferit consultanță VIG, prin compania sa V.I.P Consulting, timp de aproximativ un an. Calitățile profesionale ale lui Loger, dar și abilitățile și influența sa din zona politică sunt cunoscute și în România.

„Este un bun politician influent, dar știe bine și meserie. Știe să facă business. Este curios că, după ce a terminat mandatul de ministru nu a fosr recuperat de Uniqa, ceea ce e clar un plus pentru VIG. Este puternic politic și apropiat al cancelarului Kurtz”, ne-a spus un lider român din asigurări, care l-a cunoscut pe austriac. Există și păreri mai radicale. ” Intră Hartwig în board-ul VIG? Uniqa va avea o problemă mare. Și așa pierdea teren.”, crede un alt specialist, care a lucrat cu Loger, în perioada Uniqa.

 

VIG câștigă bătălia pentru Imperiul Austro-Financiar, în timp ce Uniqa bate în retragere de ceva vreme. Surse: „Loger va prelua coordonarea piețelor din Est, inclusiv România. Este destulă agitație printre șefii din companiile VIG de la noi”  


Între Uniqa și VIG, cele două mari companii de asigurări austriece, a existat mereu o concurență acerbă, la fel cum există și între băncile în zona cărora se mișcă, adică Raiffeisen și, respectiv Erste. În general, atunci când una dintre companii a făcut o mișcare, cealaltă a încercat să o replice, acest lucru fiind vizibil mai ales pe piețele din fostul lagăr comunist, acolo unde Austria a încercat și pe alocuri a și reușit să instaureze un adevărat Imperiu Austro Financiar. De câțiva ani, însă, bătălia pare că a fost câștigată de VIG, care a fost mult mai dinamică inclusiv în ceea ce privește achizițiile. De altfel, compania gestionează deja prime de peste 10 miliarde de euro, față de 5,8 miliarde de euro, cât a anunțat Uniqa în 2019. Recent, VIG a reușit să preia și controlul pieței din Ungaria, prin achiziția afacerilor Aegon din România, Ungaria, Polonia și Turcia.  În România, VIG și Uniqa nu se mai pot compara. Uniqa s-a retras treptat, începând cu 2012, din zona asigurărilor cu volume (gen RCA), în timp ce VIG s-a dezvoltat inclusiv pe zona de viață și sănătate. Astăzi, VIG controlează, prin cele trei companii, circa 23% din Primele Brute Subscrise în România, în timp ce Uniqa deține doar 4-5%. 

Venirea lui Loger în boardul VIG ar putea avea însă efecte nu doar în bătălia dintre cei două companii ci și în interiorul firmelor deținute de VIG la noi. Potrivit unor surse din piața locală, Loger ar urma să preia coordonarea piețelor din est, inclusiv România, fapt care ar putea aduce schimbări de structură și viziune la companiile locale. În piață este cunoscut faptul că între Asirom și Omniaisg, colege de grup, a existat mereu o concurență, la nivel de conducere. Practic din ambele părți se luptă pentru o imagine cât mai bună în fața austriecilor.

Astfel s-au creat și legături între șefii companiilor de aici și șefii austrieci care s-au ocupat de România. Au fost perioade în care conducerea Omniasig s-a aflat în grațiile austriecilor și perioade în care, dimpotrivă, cei de la Asirom au avut prim planul. Venirea lui Loger, spun sursele noastre, a creat ceva agitație prin board-urile celor două societăți, unii membrii simțindu-și amenințată poziția. În prezent, Omniasig stă mult mai bine în ceea ce privește nivelul PBS, controlând în jur de 14,5% din piață, de pe poziția a treia în top, aproape la egalitate cu poziția a doua. Totuși, Asirom pare să fi trecut printr-o recalibrare de succes, cu o echipă preluată de la Allianz Țiriac, după o perioadă în care a luat mult RCA, cu efectele așteptate pe zona de daune. După primele șase luni din 2020 avea o cotă de piață de 6% și este posibil să încheie anul și cu profit, pentru prima dată după trei ani. Firma și-a echilibrat portofoliul și are doar 25% RCA. 

Te-ar mai putea interesa și
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre sau dezechilibre excesive în 2024: România, Cipru, Germania, Grecia,......
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,2% în zona euro în octombrie, ...
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Aproape 300 de angajaţi ai Șantierului Naval Damen Mangalia vor fi disponibilizaţi, a anunţat astăzi, 18 decembrie 2024, ...