Cum se vor explica rulajele mari ale retailerilor din 2020. Peste 50% din creșterea FMCG este adusă de produse care s-au scumpit cu până la 10%

2020 va însemna, probabil, unul dintre cei mai buni ani pentru retailul modern din România. Fără a lua în calcul expansiunea, evidentă la majoritatea marilor companii, consumul a crescut dinamic cu precădere la acele produse care s-au scumpit și cel mai mult.
Alina Stanciu - vin, 18 dec. 2020, 13:26
Cum se vor explica rulajele mari ale retailerilor din 2020. Peste 50% din creșterea FMCG este adusă de produse care s-au scumpit cu până la 10%

Aproximativ 52% din creșterea segmentului produselor de larg consum este adusă de categorii precum cafea, vin, lapte, pâine, care s-au scumpit cu 5-10% numai în perioada 31 august-29 noiembrie, potrivit unui studiu al companiei de analiză de piață RetailZoom. În plus, 8% dintre vânzările de produse alimentare și nealimentare achiziționate în perioada septembrie-noiembrie 2020 au fost generate de produse care s-au scumpit în această perioadă cu mai mult de 10%. Vorbim aici despre una din șase categorii.

Majoritatea categoriilor de produse au înregistrat însă scumpiri de până la 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din ianurie și până la finele luni noiembrie (săptămâna 48 care începe cu 23 noiembrie) prețurile din magazinele moderne au crescut cu 7,2% la alimente, cu 5,7% la produsele de îngrijirea casei, dar au scăzut cu 0,6% la produsele de îngrijire personală, arată ultimul studiu realizat de compania de cercetare RetailZoom.

Prețurile au crescut în medie cu 6,1% față de perioada similară a anului trecut.

Plus 12% la valoarea vânzărilor de mâncare

În ceea ce privește interesul pentru anumite categorii de produse, analiștii retailZoom atrag atenția că toamna aduce o impulsionare a vânzărilor categoriilor alimentare față de perioada verii, astfel că pe primele locuri în contribuția la creștere s-au situat băuturile  alcoolice (plus 25% la vin, 21% la bere) și lactatele.

“Totuși, cu toate că se reiau creșteri de peste 10% în multe sectoare, trendul este încetinit pentru unele zone de consum pentru băuturile răcoritoare, napolitane, bomboane, sosuri și croissante. În cazul acestor categorii, anterior martie 2020, creșterile anuale depășeau 18%”. Având în vedere că aceste produse sunt în continuare în top 30 categorii alimentare, evoluția sectorului segmentului a fost afectată de consumul mai mic al acestor produse.

Motorul de creștere pentru anul viitor pare a fi reprezentat însă de produsele pentru casă, grija pentru spațiul unde se trăiește și, mai nou, se lucrează fiind evidențiată nu doar de creșterile produselor de curățenie, ci și de produsele de îngrijire țesături ( înălbitori, dezinfectanți)

Per total, în perioada analizată vorbim despre o creștere de 12% a vânzărilor de alimente ( în valoare), de 11% la produsele de îngrijire personală și de 15% la produsele de casă.

Formatul de magazin câștigător

Referitor la formatul care a generat cele mai mari vînzări, și analiștii RetailZoom consemnează că “dinamica vânzărilor pe formate de magazine este mult mai apropiată pe măsură ce anul se încheie, cu o reluare a creșterii și din partea magazinelor de format mare, ce sunt în continuare preferate pentru achiziții de stocare sau pentru bunuri nealimentare (îndeosebi pentru cele de îngrijire personală).”

În perioada analizată, s-au înregistrat creșteri de 12,6% pe categoria supermarketuri (Carrefour Market, DM, Shop&Go, Penny, Profi), de 11,4% la hypermarketuri (Cora, carrefour, Metro) și de 10,5% la magazinele tip convenience ( Inmedio, Shop&GO de sub 1100 de mp, Xpress etc).

Analiza RetailZoom a fost realizată pe baza indexului de date scanate compus din peste 3.200 de magazine din comerțul modern internațional. Au fost incluse Carrefour market, DM, Inmedio , Mega Image, Shop & Go, Penny, Profi , Xpress, Cora, Carrefour hyper, Metro.

Total FMCG acoperit se referă la 193 de categorii : produse alimentare , de îngrijire personală și a casei , tutun .

 

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...