S-au înregistrat 288 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă” pentru lista de candidaţi pentru aceste funcţii.
Votul a fost secret cu bile.
Vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor vor fi: Marius Budăi şi Alexandru Rafila (PSD), Laurenţiu Leoreanu (PNL) şi Cristina Prună (USR).
Secretari ai Camerei vor fi Daniel Suciu (PSD), Cristian Buican (PNL), Oana Murariu (USR) şi Ovidiu Ganţ (minorităţi).
De asemenea, chestori ai Camerei Deputaţilor vor fi Alexandra Presură (PSD), George Cristian Tuţă (PNL), Antonio Andruşceac (AUR) şi Seres Denes (UDMR).
Potrivit Regulamentului, Biroul permanent al Camerei este compus din preşedinte, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.
Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului forului legislativ, iar ceilalţi membri ai Biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare.
În funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost ales liderul PNL, Ludovic Orban.