Primiți 44 de bani pentru fiecare minut de stat în telefon degeaba cu furnizorul de electricitate. Nou standard de calitate, ce mai conține

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a modificat standardul de performanță pentru furnizarea de energie electrică, iar schimbările sunt deocamdată la stadiul de proiect. Au fost stabiliți mai mulți indicatori de calitate ai serviciului de furnizare, pe care, facă furnizorul nu îi respectă, va plăti penalități, calculate ca procent din salariul minim.
Mihai Nicuţ - mar, 22 dec. 2020, 18:16
Primiți 44 de bani pentru fiecare minut de stat în telefon degeaba cu furnizorul de electricitate. Nou standard de calitate, ce mai conține

Noul standard impune obligații suplimentare pentru furnizorii de energie electrică pe care, dacă aceștia nu le îndeplinesc, sunt obligați să plătească despăgubiri clienților. Impuse în condițiile liberalizării pieței de energie electrică, aceste oligații trebuie îndeplinite de toți furnizorii – ei nu pot trece în contracte clauze care să fie contrare prevederilor din Standard.

Dacă furnizorii nu îndeplinesc condițiile din acest standard, ei sunt obligați să plăteasă daune clienților, care, de data aceasta sunt calculate ca procent din salariul minim pe economie.

Iată mai jos indicatorii de calitate minimali pentru furnizorii de energie electrică și daunele care vor fi plătite dacă nu îi indeplinesc:

Timpul de raspuns la o solicitare de emitere a ofertei de furnizare în termenul legal/Timpul de punere la dispoziția clientului final a unei oferte pentru serviciul universal. Furnizorul trebuie să ofere informațiile în 15 zile lucrătoare, sau în 30 de zile anterioare datei de modificare a prețului de energie electrică pentru serviciu universal sau de încetare a valabilității acestuia. Dacă nu respectă termenele, furnizorul plătește o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere.

Transmiterea contractului de furnizare a energiei electrice trebuie să se facă în trei zile lucrătoare. În caz contrar, furnizorul plătește o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere.

Timpul de răspuns la plângerile privind schimbarea furnizorului de energie electrică este de trei zile lucrătoare. Dacă întârzie, furnizorul plătește o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere.

Timpul de răspuns la plângerile clientului final privind factura de energie electrică este de cinci zile lucrătoare. Dacă întârzie, furnizorul plătește, la fel, o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere.

Timpul de răspuns la solicitările/plângerile referitoare la activitatea de furnizare este de 30 de zile lucrătoare de la primirea plângerii de către furnizor. Furnizorul plătește, la fel, o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere dacă întârzie.

Răspuns la plângerile clientului final privind deconectarea locurilor de consum pentru neplata facturii de energie electrică. Trebuie dat în 5 zile lucrătoare de la primirea plângerii de către furnizor. Dacă înrârzie, furnizorul plătește, la fel, o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere.

Transmiterea către operatorul de rețea a solicitării de reluare a furnizării energiei electrice pentru un loc de consum deconectat pentru neplată trebuie să se facă în patru ore. Furnizorul plătește, la fel (ne așteptam să fi scris ore)  o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere dacă întârzie.

Termenul de transmitere către operatorul de rețea (OR) a unei solicitări/plângeri referitoare la activitatea și obligațiile OR, respectiv către clientul final a răspunsului primit de la OR este de trei zile lucrătoare. Furnizorul plătește, la fel, o compensație de 4% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare zi de întârziere dacă întârzie.

Timpul de preluare de către un operator uman a unui apel telefonic efectuat prin call-center este de două minute. Dacă nu vi se răspunde în aceste două minute, furnizorul va fi obligat să vă plătească 0,02% din valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare pentru fiecare minut de întârziere.

Cum salariul minim brut este acum de 2.230 de lei, rezultă că,  pentru fieare minut în care furnizorul vă ține în telefon înainte de a vă răspunde, vă datorează 44 de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...